StiripesurseExterneExerciții aeriene ale NATO au început în Germania

Exerciții aeriene ale NATO au început în Germania

Publicat:

Exerciții aeriene ale NATO au început în Germania

Aplicaţii de apărare aeriană sub numele de cod “Tiger Meet” au început luni în spaţiul aerian din nordul Germaniei, la aceste exerciţii de antrenament participând avioane şi personal din 11 ţări membre NATO, precum şi din state din afara Alianţei Nord-Atlantice, precum Elveţia şi Austria, relatează dpa.

“Primul avion a decolat la 09:00 dimineaţa (07:00 GMT)”, a indicat un purtător de cuvânt de la baza aeriană Jagel din landul Schleswig-Holstein, în nordul Germaniei. Aproximativ 60 de avioane şi elicoptere de luptă din alte ţări şi 1.100 de militari s-au alăturat forţelor aeriene germane în cadrul acestor exerciţii.

Furtunile de vineri în sudul Germaniei au afectat traficul aerian în ţară, a spus acelaşi purtător de cuvânt. “Dar au ajuns cu toţii” la locul de desfăşurare a manevrelor, a adăugat el. Primele exerciţii au avut loc luni în cursul dimineţii, iar alte decolări erau programate pentru partea a doua a zilei.

În zilele următoare nu sunt planificate zboruri pe timp de noapte, iar activităţile aeriene vor fi limitate în weekend. Escadrila tactică ‘Immelmann’ 51 a forţelor aeriene germane organizează exerciţiul pentru a treia oară, după aplicaţii precedente în 2004 şi în 2014.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

George Clooney, omagiat la Festivalul de Film de la Veneția cu Leul de Aur pentru întreaga carieră

Actorul, regizorul și producătorul american va fi recompensat cu una dintre cele mai prestigioase distincții din cinematografia mondială, în cadrul celei de-a 83-a ediții...

Angajatul anului din Tokyo este un câine. Acesta s-a pensionat după o carieră într-o tutungerie

Angajatul anului Tokyo este un câine. Acesta s-a pensionat după o carieră într-o tutungerie din capitala japoneză. Ani de zile, el i-a întâmpinat pe...

Filmul ‘Obsesia’ depășește 400 de milioane de dolari la box office și devine fenomenul anului

Filmul de groază independent „Obsesia” continuă să surprindă industria cinematografică globală, după ce a depășit pragul de 400 de milioane de dolari încasări la...

Păianjenul care aleargă mai repede decât un om. Specia campioană vine din Australia

Un păianjen vânător din Australia este cel mai rapid păianjen identificat până acum, atingând o viteză de aproape 13 km/h, suficientă pentru a depăși...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.