Deputați din primul Parlament al Moldovei au semnat cu ‘scandal’ Pactul pentru Europa
Deputați din primul Parlament al Republicii Moldova, reprezentanți ai societății civile și academicieni au semnat Pactul pentru Europa, inițiat de blocul „Împreună” (Platforma DA, LOC, Partidul Schimbării și CUB). Ceremonia de semnare a avut loc la Palatul Republicii.
La începutul ceremoniei de semnare, deputatul din primul Parlament, Tudor Moraru, a declarat că nu-și va pune semnătura până când în document nu va fi inclus și un îndemn pentru participarea alegătorilor la referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană – un plebiscit inițiat de președinta Maia Sandu și care va fi organizat concomitent cu alegerile prezidențiale.
Propunerea a provocat dezbateri între cei prezenți. Unii au susținut demersul, pe când alții au sugerat că este important că documentul să fie semnat în forma sa inițială, așa cum a fost semnat de mai multe partide pro-europene, pe 26 mai, potrivit europalibera.org.
Într-un final, mai mulți deputați din primul Parlament, academicieni și oameni de cultură au semnat declarația, angajându-se să contribuie la „obiectivul strategic de integrare europeană” a R. Moldova. Printre semnatari se numără Ion Hadîrcă, Nicolae Misail, Vlad Pascaru, Sergiu Popa, Gheorghe Ghidirim, Gheorghe Potârniche și alții.











