StiripesurseȘtirile zileiBill Clinton îşi descoperă latura literară. Fostul preşedinte american a publicat...

Bill Clinton îşi descoperă latura literară. Fostul preşedinte american a publicat prima sa carte de ficţiune

Publicat:

Fostul preşedinte al SUA Bill Clinton a făcut saltul la literatură, publicând duminică prima sa carte de ficţiune: ‘The President is Missing’ (Preşedintele lipseşte), relatează EFE, potrivit agerpres.

Scrisă la patru mâini împreună cu reputatul autor James Patterson, cartea are ca subiect dispariţia preşedintelui SUA Jonathan Lincoln Duncan în mijlocul unei grave crize mondiale.

Citeşte şi: PKK a ucis trei soldaţi turci

Ar putea să dispară un preşedinte în exerciţiul funcţiunii, aşa cum se întâmplă în cartea sa? Da, ar putea, însă nu pentru mult timp, pentru că membrii Secret Service sunt alături de el pentru a-i salva viaţa, a declarat Clinton cu prilejul prezentării lucrării sale la festivalul BookCon din New York.

Potrivit lui, personajul nu se inspiră din el însuşi, pentru că “este mult mai tânăr” şi nici din Donald Trump, având în vedere că acest preşedinte “nu lipseşte şi ţine să ne reamintească acest lucru printr-o postare zilnică pe Twitter”.


Citeşte şi: Guvernul britanic îşi modifică strategia în combaterea terorismului

Întrebat despre ce mai face soţia sa, Hillary, Bill Clinton a precizat că “are un an fantastic, mobilizează tinerii şi dă dovadă de un nivel înalt de militantism nedescoperit până acum”, referindu-se la activitatea desfăşurată de fostul secretar de stat, în cadrul Onward Together, organizaţia politică înfiinţată în 2017 după alegerile prezidenţiale.

Cartea autobiografică a lui Bill Clinton (în 2004 el şi-a scris biografia, ‘My Life’) va fi adaptată pentru micul ecran, iar postul de televiziune Showtime a cumpărat drepturile pentru a realiza un serial, în condiţiile în care producţia sa vedetă, ‘House of Cards’, se apropie de sfârşit.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Persoanele care trăiesc în zone cu trafic intens ar putea avea un risc mai mare de Parkinson

Expunerea pe termen lung la zgomotul traficului rutier a fost asociată cu un risc mai ridicat de a dezvolta boala Parkinson, probabil din cauza...

Pașaportul României urcă în topul mondial. Românii pot călători fără viză în 178 de destinații

România ocupă locul 11 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume, realizat de Henley Passport Index, iar cetățenii români pot călători fără viză...

Fitness în cimitir: În Viena se poate practica sportul printre morminte

În Austria, persoanele din Viena pot practica sporturi printre morminte. Încă de anul trecut, un cimitir găzduiește o zonă pentru fitness în aer liber. Începând...

Grecia vrea să interzică trotinetele electrice pentru minorii sub 17 ani

Guvernul Greciei intenționează să înăsprească semnificativ legislația privind utilizarea trotinetelor electrice, propunând interzicerea acestora pentru persoanele cu vârsta sub 17 ani. Măsura vine pe fondul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.