StiripesurseJustiţiePatru persoane, reținute, după ce a ajutat mai multe persoane să...

Patru persoane, reținute, după ce a ajutat mai multe persoane să obține permise de conducere cu 1300 euro

Publicat:

Patru persoane, reținute, după ce a ‘ajutat’ mai multe persoane să obține permise de conducere cu 1300 euro

Ofițerii CNA au reținut astăzi patru persoane într-un dosar de trafic de influență, acestea fiind suspectate de intermedierea procesului de obținere frauduloasă a permiselor de conducere, începând cu identificarea candidaților pentru obținerea permiselor auto și respectiv organizarea întregului proces de perfectare a actelor  premergătoare, dar și a examenelor teoretice și practice. 

Astfel, CNA a documentat fapta comisă de către unul dintre bănuiți care ar fi susținut că are influență asupra angajaților Secției Înmatricularea Transportului și Calificarea Conducătorilor Auto din Comrat și că îi poate determina, contra 1300 de euro, să favorizeze pe unul dintre candidați să susțină cu succes examenul auto la categoria C. De asemenea, acesta ar fi pretins 4000 de lei pentru pregătirea pachetului de documente necesare – certificatul medical și certificatul privind executarea orelor de practică suplimentare – fără prezența fizică a candidatului.

În cadrul urmăririi penale, sub controlul CNA au fost transmise 1000 de euro și 4000 de lei, stabilindu-se că bănuitul ar fi în contact cu mai mulți complici care i-ar furniza date despre doritorii de a obține permise de conducere eludând procedurile legale. Astăzi, au fost efectuate percheziții la 3 complici ai bănuitului, în urma cărora au fost ridicate 80 de mii de lei, în diferită valută, proveniența cărora urmează a fi stabilită, dar și certificate medicale și de absolvire a școlilor auto, eliberate pe numele unor persoane terțe. În prezent, patru persoane sunt reținute pentru 72 de ore și urmează a fi plasate în izolator.

Acțiunile de urmărire penală au loc sub conducerea procesuală a Procuraturii mun. Cahul.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Statul vrea să garanteze salariile restante

Angajatorii ar putea fi obligați să achite o contribuție suplimentară pentru crearea unui Fond de garantare salarială, din care să fie plătite salariile restante...

Sistemul de garanție-returnare a ambalajelor va fi funcțional de la începutul anului viitor

Mecanismul de garanție-returnare a ambalajelor va deveni funcțional în Republica Moldova din ianuarie 2027. Asigurările sunt date de ministrul Mediului, Gheorghe Hajder. Potrivit oficialului,...

Manfred Weber: ‘Locul Republicii Moldova este în UE’

Președintele Partidului Popular European (PPE), Manfred Weber, a efectuat o vizită la sediul Platformei Demnitate și Adevăr (DA), unde a discutat cu reprezentanții formațiunii...

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.