StiripesurseJustiţieCSJ o lasă cu 'buza umflată' pe Valentina Garabagiu, judecătoarea săltată...

CSJ o lasă cu ‘buza umflată’ pe Valentina Garabagiu, judecătoarea săltată de mascaţi

Publicat:

CSJ o lasă cu ‘buza umflată’ pe Valentina Garabagiu, judecătoarea săltată de mascaţi

Curtea Supremă de Justiție a respins, pe 7 iunie, cererea magistratei Valentina Garabagiu privind suspendarea deciziei Consiliului Superior al Magistraturii prin care a fost oprită să își exercite activitatea de judecător până la adoptarea unei hotărâri definitive în cazul în care este cercetată pentru trafic de influență.

În viziunea reclamantei, este absolut neclar cum a ajuns Consiliul Superior al Magistraturii la această soluție deoarece, audiind înregistrările audio, a constatat că chestiunea suspendării sale din funcție nici nu a fost pusă în ședință şi nici nu a fost supusă dezbaterii, scrie anticoruptie.md.

Citeşte şi: Mai multe ţări de pe flancul estic al NATO se reunesc la Riga – Stiripesurse.md

Înainte să adopte o soluție de suspendare din funcție, în ședință, în opinia judeccătoarei, membrii Consiliului Superior al Magistraturii urmau să pună în dezbatere subiectul respectiv, să-şi exprime părerile „pro” sau „contra”, fapt care a lipsit cu desăvârșire.

CSJ o lasă cu ‘buza umflată’ pe Valentina Garabagiu, judecătoarea săltată de mascaţi

Pe 14 noiembrie 2023, patru magistrați – Radu Grecu, Mihail Diaconu, Garri Bivol și Valentina Garabagiu – au fost investigați pentru corupere pasivă și trafic de influență și au fost recunoscuți în calitate de bănuiți. Magistrata Judecătoriei Chișinău, Valentina Garabagiu, și judecătorul Curții de Apel Chișinău, Mihail Diaconu, au fost reținuți de către procurorii anticorupție.


Soțul Valentinei Garabagiu, magistratul Garri Bivol, a fost vizat în dosarul „Laundromat”. El este unul dintre cei cinci judecători care au cerut reinstalarea în funcții după ce procurorii anticorupție au emis ordonanțe privind scoaterea de sub urmărire penală a 13 foști și actuali judecători vizați în dosarul „Laundromat”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un adolescent pe scuter a fost lovit de o mașină

Un adolescent de 16 ani a ajuns la spital după ce scuterul pe care îl conducea a fost implicat într-un accident rutier produs la...

Cercetătorii moldoveni vor avea acces la resursele științifice ale Comisiei Europene

Cercetătorii moldoveni vor avea acces la resursele Centrului Comun de Cercetare al Comisiei Europe. Ei vor avea posibilitatea să lucreze cu experți europeni și...

24 de primării din Moldova au participat la un schimb de experiență în Țările de Jos

Reprezentanții a 24 de primării din toate regiunile Republicii Moldova au efectuat, în perioada 17–21 iunie, o vizită de studiu în Regatul Țărilor de...

Declarația de Suveranitate: documentul care a deschis drumul independenței Republicii Moldova

Declarația de Suveranitate adoptată de Sovietul Suprem al RSS Moldovenești la 23 iunie 1990 a reprezentat, în esență, o declarație de independență înainte de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.