StiripesurseCultură și MediaDiverseArnold Schwarzenegger critică guvernele lumii "nu îşi îndeplinesc responsabilităţile" în faţa...

Arnold Schwarzenegger critică guvernele lumii “nu îşi îndeplinesc responsabilităţile” în faţa crizei climatice

Publicat:

Arnold Schwarzenegger critică guvernele lumii “nu îşi îndeplinesc responsabilităţile” în faţa crizei climatice

Starul de la Hollywood şi activistul climatic Arnold Schwarzenegger a denunţat joi faptul că guvernele lumii “nu îşi îndeplinesc responsabilităţile” în faţa crizei climatice, şi le-a acuzat că permit prea multă birocraţie, care împiedică salvarea planetei, informează EFE.

“Salvaţi copiii noştri, planeta, viitorul nostru. Nu ar trebui să auzim că asta este greu, că nu îmi pasă, faceţi-o, oamenii v-au votat să faceţi asta”, a îndemnat actorul de origine austriacă la deschiderea celui de-al optulea summit de mediu “Austrian World Summit” ( AWS ), care are loc la Viena.

Arnold Schwarzenegger, care a ocupat funcţia de guvernator al statului California în perioada 2003 – 2010, a reiterat necesitatea de a “face tot ce este necesar, chiar dacă este incomod” pentru a opri “poluarea care provoacă anual şapte milioane de decese în întreaga lume”.

Totodată, el a criticat faptul că există ţări care paralizează lupta împotriva schimbărilor climatice prin interzicerea folosirii energiei nucleare sau prin necesitatea “prea multor autorizaţii” pentru a construi instalaţii eoliene, solare sau hidroelectrice.

“În întreaga lume, guvernele permit birocraţiei să împiedice procesul. Cum îşi ţin aceşti politicieni promisiunile când ştiu că aceste întârzieri vor face imposibil să le ţină? Cum le poţi spune oamenilor că este o urgenţă când le permiţi aceste întârzieri nebuneşti?”, s-a întrebat Arnold Schwarzenegger.


În această critică, fostul guvernator republican şi fondator al AWS nu l-a inclus în mod explicit pe preşedintele Statelor Unite, democratul Joe Biden, pe care l-a felicitat pentru că a menţinut deschisă centrala nucleară Diablo Canyon din California, ultima cu reactoare operaţionale din acest stat american.”Centrala urma să se închide în 2024, dar preşedintele Biden a decis să o menţină deschisă, să o modernizeze şi să cheltuiască milioane de dolari, deoarece reprezintă 9% din energia curată pentru California”, a spus Schwarzenegger.

Consilierul pentru energie curată al preşedintelui Biden, John Podesta, prezent la eveniment, s-a alăturat recunoaşterii agendei de energie curată a preşedintelui SUA, menţionând necesitatea cooperării cu Europa pentru a duce mai departe aceste planuri.

Podesta, care în cadrul evenimentului a amintit-o pe preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru modul în care a promovat Pactului Verde European, a subliniat şi necesitatea “de a lupta împotriva celor care vor combustibili fosili, a celor care vor să dea înapoi şi să facă mai dificil de investit în energia durabilă”.

Sub deviza “Fii util: Instrumente pentru o planetă sănătoasă”, AWS găzduieşte anul acesta aproximativ 800 de experţi şi reprezentanţi politici din întreaga lume, inclusiv preşedintele federal austriac, ecologistul Alexander Van der Bellen, şi vicepreşedintele Comisiei Europene pentru Pactul Verde European, Maros Sefcovic.

Potrivit organizatorilor, prezenţa la summit continuă să bată recorduri în fiecare an, motiv pentru care, în acest an, evenimentul găzduieşte o expoziţie de proiecte prezentate de start-up-uri şi ONG-uri pentru ca lumea să poată afla despre misiunea acestei iniţiative.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Papa Leon al XIV-lea a vrut să demonstreze că discursurile sale nu sunt scrise de AI

Cum mai poate un cititor să știe dacă un text a fost scris de un om sau de inteligența artificială? O colecție de discursuri...

România, pe ultimul loc în UE la numărul angajaților din cultură

În timp ce aproape 9 milioane de europeni lucrează în domenii precum arta, muzica, teatrul sau patrimoniul cultural, România rămâne mult sub media europeană,...

O destinație preferată de turiști europeni, afectată de o problemă care îngrijorează autoritățile

O destinație de vacanță preferată de milioane de turiști europeni este vizată de avertismente privind calitatea apei de pe unele plaje. Specialiștii atrag atenția...

JD Vance a devenit tată pentru a patra oară

Vicepreședintele Statelor Unite, JD Vance, și soția sa, Usha Vance, au anunțat duminică nașterea celui de-al patrulea copil al familiei. Băiețelul, care a primit numele...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.