StiripesurseExterneContinuă violenţele în Noua Caledonie

Continuă violenţele în Noua Caledonie

Publicat:

Continuă violenţele în Noua Caledonie

Mai multe clădiri, printre care o secţie de poliţie şi o primărie, au fost incendiate în Noua Caledonie în cursul nopţii de duminică spre luni, marcată de ciocniri între separatişti şi forţele de ordine, făcând un rănit, într-o resurgenţă a violenţelor după şase săptămâni de tensiuni, relatează AFP, potrivit stiripesurse.ro.

“Noaptea a fost agitată şi marcată de tulburări pe toată insula principală, pe insulele Pins şi Maré, necesitând intervenţia a numeroase întăriri: altercaţii cu forţele de ordine, incendieri şi baraje”, a indicat luni într-un comunicat Înaltul comisariat, reprezentant al statului în acest arhipelag francez din Pacificul de Sud.

Citeşte şi: Operaţiunea antiteroristă din Daghestan s-a încheiat; cel puţin 15 poliţişti au fost ucişi – Stiripesurse.md

La Dumbéa, la nord de Nouméa, principalul oraş din Noua Caledonie, au fost incendiate sediul poliţiei municipale şi un garaj. Au intervenit patru vehicule blindate, dintre care unul de ultimă generaţie – un Centaur -, a observat un jurnalist al AFP.

Continuă violenţele în Noua Caledonie

Au avut loc ciocniri între forţele de ordine şi separatişti la Bourail, comună situată la mai puţin de 200 de kilometri nord de Nouméa, care s-au soldat cu un rănit, a aflat AFP.

La Nouméa, Înaltul comisariat a raportat “mai multe incendii controlate”, în special la Ducos şi în cartierul Magenta, adăugând că au fost incendiate “sediul şi vehicule ale poliţiei municipale, precum şi maşini particulare”.


“În mai multe locuri din Paita (la nord de Nouméa) au fost comise infracţiuni, distrugeri şi tentative de incendiu”, a adăugat Înaltul comisariat, subliniind că “a fost implicată şi brigada teritorială din Maré”.

Continuă violenţele în Noua Caledonie

Luni dimineaţa, multe şcoli au rămas închise din cauza violenţelor reînnoite, iar drumul expres care duce la spital era blocat de ambele părţi.

Din 13 mai, Noua Caledonie este pradă unor revolte violente provocate de adoptarea de către Adunarea Naţională a Franţei a unui proiect de reformă constituţională ce ar permite un dezgheţ al corpului electoral şi care, potrivit detractorilor săi, ar marginaliza şi mai mult poporul autohton kanak. Evenimentele au făcut nouă morţi, printre care doi jandarmi, şi pagube imense, estimate la peste un miliard de euro.

Sâmbătă, şapte activişti pentru independenţă caledonieni având legătură de un colectiv suspectat de autorităţile franceze că ar fi orchestrat tulburările împotriva reformei electorale au fost puşi sub acuzare şi trimişi în Franţa continentală în arest preventiv. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

70 de școli și grădinițe vor introduce fotbalul în activitățile educaționale

70 de instituții de educație timpurie și de învățământ primar se alătură proiectelor „Fotbal în grădinițe” și „Fotbal în școli” lansate de Federația Moldovenească...

Mihai Popșoi a avut o discuție telefonică cu omologul său sloven

Șeful diplomației de la Chișinău, Mihai Popșoi, a avut o convorbire telefonică cu noul ministru al afacerilor externe și europene al Sloveniei, Tone Kajzer....

VIDEO Un sfert dintre pensionarii din Moldova încă lucrează

După zeci de ani dedicați profesiei, mulți pensionari din Republica Moldova aleg să muncească în continuare, fie pentru a-și acoperi cheltuielile, fie pentru a...

Ani grei de închisoare pentru un bărbat prins cu 700 de grame de marijuana

Un bărbat de 45 de ani din Șoldănești a fost condamnat la 10,6 ani de închisoare, după o captură de peste 700 de grame...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.