StiripesurseSocialTinerii specialiști în medicină și farmacie vor primi compensații și indemnizații...

Tinerii specialiști în medicină și farmacie vor primi compensații și indemnizații majorate

Publicat:

Tinerii specialiști în medicină și farmacie vor primi compensații și indemnizații majorate

Tinerii specialiști din domeniul medicinii și farmaciei vor beneficia de indemnizații majorate și compensații din bugetul de stat. Proiectul de modificare a Legii ocrotirii sănătății a fost votat de deputați în cea de-a doua lectură.

Noile prevederi au obiectivul de a atrage și a menține în sistemul medical tinerii specialiști, în special în zonele rurale și în orașele mici, unde se atestă о insuficiență de cadre medicale. Astfel, tinerii specialiști cu studii superioare de licență (optometriști, asistenți medicali generaliști licențiați, tehnicieni radiologi etc.) au fost incluși în lista beneficiarilor de indemnizații și compensații acordate din bugetul de stat.

Potrivit inițiativei legislative, a fost extinsă perioada obligatorie de activitate – de la 3 la 5 ani de la repartizare, precum și de acordare a facilităților, inclusiv a indemnizației mărite, absolvenților cu studii superioare de licență în medicină și cu studii postuniversitare de rezidențiat. De asemenea, lucrătorii medico-sanitari și farmaceutici, angajați în cadrul instituțiilor medico-sanitare publice din orașe și sate, inclusiv din componența municipiilor Chișinău și Bălți, care au domiciliul aflat în afara localității unde activează, vor beneficia de compensarea cheltuielilor pentru transport.

Conform datelor statistice, în anul 2022, în sistemul ocrotirii sănătății din țară activau circa 12 600 de medici și 23 687 de personal medical cu studii medii. Un deficit mare de specialiști se înregistrează la următoarele specialități: medicină de familie, anestezie și terapie intensivă, radiologie și imagistică medicală, medicină internă, medicină de urgență, cardiologie și pediatrie.

Inițiativa privind modificarea Legii ocrotirii sănătății aparține Ministerului Sănătății. Suma indemnizațiilor și compensațiilor, precum și modul de acordare a acestora vor fi stabilite de Guvern.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Ședința plenară a Parlamentului

Deputații se întrunesc în ședință plenară a Parlamentului. Pe ordinea de zi sunt incluse mai multe subiecte, printre care proiectul de ratificare a Contractului...

Mai multă protecție pentru jurnaliști și apărătorii drepturilor omului împotriva proceselor abuzive de tip SLAPP

Jurnaliștii, apărătorii drepturilor omului, activiștii civici, avertizorii de integritate și membrii organizațiilor neguvernamentale vor beneficia de o mai mare protecție împotriva procedurilor judiciare abuzive,...

Percheziții de amploare la MoldATSA într-un dosar de corupție și abuz în serviciu

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) efectuează percheziții la Întreprinderea de Stat „MoldATSA”, în cadrul unei cauze penale privind presupuse fapte de corupție și abuz...

Trafic aglomerat la vămile Leușeni și Sculeni

Poliția de Frontieră anunță că, la această oră, în punctele de trecere Leușeni și Sculeni se înregistrează un flux sporit de călători și mijloace...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.