StiripesurseExterneMajoritatea americanilor cred că Donald Trump a câştigat dezbaterea

Majoritatea americanilor cred că Donald Trump a câştigat dezbaterea

Publicat:

Majoritatea americanilor cred că Donald Trump a câştigat dezbaterea

Majoritatea alegătorilor înregistraţi în SUA pentru a vota la următoarele alegeri prezidenţiale consideră că fostul preşedinte Donald Trump l-a depăşit pe actualul preşedinte, Joe Biden, în dezbaterea desfăşurată joi pe canalul CNN, potrivit unui sondaj realizat chiar de reţea în rândul telespectatorii care au vizionat programul, informează EFE, potrivit stiripesurse.ro.

Astfel, 67% dintre telespectatorii care au urmărit dezbaterea cred că republicanul Donald Trump a avut performanţe mai bune, faţă de 33%, care au considerat contrariul.

Vezi şi: VIDEO – Dezbatere tensionată între un Trump plin de aplomb şi un Biden confuz – Stiripesurse.md

Potrivit sondajului CNN, majoritatea respondenţilor au indicat că nu au încredere reală în capacitatea democratului Joe Biden de a conduce ţara şi, în acelaşi timp, o majoritate a apreciat că dezbaterea a avut un efect redus sau niciun efect asupra modului în care va vota pe 5 noiembrie.

Majoritatea americanilor cred că Donald Trump a câştigat dezbaterea

Dintre alegătorii republicani, 96% au spus că Donlad Trump a făcut o treabă mai bună în dezbatere, în timp ce 69% dintre alegătorii democraţi l-au văzut pe Joe Biden drept câştigătorul serii.


Pe de altă parte, 81% dintre cei consultaţi au declarat că dezbaterea nu a avut niciun efect asupra deciziei lor privind alegerea preşedintelui, în timp ce 14% au spus că evenimentul i-a făcut să reflecteze, deşi nu şi-au schimbat opinia anterioară.

Doar 5% au recunoscut că s-au răzgândit cu privire la candidatul pentru care vor vota după ce au văzut dezbaterea.

CNN avertizează că rezultatele sondajului reflectă opiniile alegătorilor care au urmărit dezbaterea şi nu sunt reprezentative pentru opiniile întregului public care ar putea vota, în cele din urmă, la scrutinul prezidenţial din noiembrie. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ursula von der Leyen laudă reacția României după incidentul cu drona: Ne-a protejat securitatea comună

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a felicitat armata română pentru intervenția în urma incidentului în care o dronă a pătruns în spațiul...

Subdiviziunile INSP au fost dotate cu cinci automobile printr-un proiect cofinanțat de UE

Inspectoratul Național de Securitate Publică (INSP) a transmis astăzi subdiviziunilor din țară cinci automobile achiziționate în cadrul proiectului „ISTROS: Strengthening Biodiversity Protection Cross Borders”,...

Aeroportul din Chișinău caută antreprenor pentru lucrări de reparație de peste 67 de milioane de lei

Aeroportul Internațional „Eugen Doga” din Chișinău a lansat o licitație publică pentru lucrări de reparație curentă și întreținere a suprafețelor din beton asfaltic ale...

Merz anunță o amplă remaniere a Guvernului, pe fondul scăderii în sondaje și al ascensiunii AfD

Cancelarul german Friedrich Merz a anunțat vineri o amplă remaniere guvernamentală, pe fondul scăderii în sondaje, al ascensiunii AfD și al apropierii unor alegeri...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.