StiripesurseExterneOrban a ajuns la Moscova

Orban a ajuns la Moscova

Publicat:

Orban a ajuns la Moscova

Premierul ungar Viktor Orban a ajuns la Moscova în cadrul unei “misiuni de pace”, relatează agenţia ungară de ştiri MTI, citându-l pe purtătorul de cuvânt al şefului guvernului de la Budapesta.

Orban urmează să se întâlnească cu preşedintele rus Vladimir Putin în cadrul vizitei, a declarat Bertalan Havasi pentru MTI, potrivit stiripesurse.ro.

Citeşte şi: Viktor Orban îşi apără eforturile pentru pace în Ucraina înainte de plecarea la Moscova – Stiripesurse.md

Orban a ajuns la Moscova

Anterior, Reuters a relatat că un avion utilizat de guvernul de la Budapesta a aterizat la Moscova, citând site-ul Flightaware.com.

Guvernul Ungariei nu a răspuns unei solicitări Reuters de a confirma cine se află în avion, iar agenţia britanică de ştiri a comunicat că nu a putut stabili dacă premierul ungar este la bord. 


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.