StiripesurseExterneAutorii unor farse din Rusia, care au vizat politicieni din Occident,...

Autorii unor farse din Rusia, care au vizat politicieni din Occident, recompensaţi cu un premiu de stat

Publicat:

Autorii unor farse din Rusia, care au vizat politicieni din Occident, recompensaţi cu un premiu de stat

Doi autori de farse din Federaţia Rusă, care adeseori vizează şi compromit persoane de care statul rus este interesat, au fost recompensaţi cu un important premiu de stat în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Kremlin, a raportat joi agenţia de presă RIA, citată de Reuters.

RIA a publicat o fotografie cu cei doi farsori, Vladimir Kuzneţov şi Alexei Stoliarov, care folosesc pseudonimele “Vovan şi Lexus”, la o ceremonie de decernare de premii la Kremlin, unde purtau distincţii care par a fi Ordinul Prieteniei, în timp ce ţineau în mâini pahare cu şampanie, potrivit stiripesurse.

Citește și : Mircea Geoană contraatacă după acuzațiile de plagiat

Aceeaşi agenţie de presă rusă a precizat că ceremonia a avut loc miercuri.

Ordinul Prieteniei este atribuit unor cetăţeni ruşi şi străini pentru consolidarea păcii, prieteniei, cooperării şi înţelegerii dintre Rusia şi alte naţiuni, printre alte criterii.


Deocamdată nu există o reacţie din partea celor doi farsori ruşi, care au publicat luna trecută imagini extrase dintr-un apel video pe care l-au efectuat cu ministrul britanic de Externe, David Cameron, pe care l-au păcălit făcându-l să creadă că stătea de vorbă cu un fost preşedinte al Ucrainei.

Citește și: Moldova îşi trimite militarii în Somalia

Duoul “Vovan şi Lexus” este celebru în Rusia după ce, de-a lungul anilor, a păcălit o serie de politicieni, inclusiv pe prim-ministrul italian Giorgia Meloni, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi, în 2022, pe ministrul britanic al Apărării din acea perioadă, Ben Wallace.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Linia Electrică Vulcănești-Chișinău a fost pusă sub tensiune până la Stația Electrică Chișinău

Linia Electrică Aeriană (LEA) de 400 kV Vulcănești-Chișinău a fost energizată până la Stația Electrică Chișinău. Potrivit ministrului energiei, Dorin Junghietu, urmează ultimele teste...

Premierul Tofan se implică în scandalul numirii lui Radu Musteață la Ministerul Agriculturii

Premierul Vasile Tofan declară că, deocamdată, nu există motive pentru revocarea ministrului Agriculturii, Radu Musteață, după informațiile apărute în spațiul public privind presupuse legături...

Parlamentul a luat act de demisia lui Alexandr Trubca

Parlamentul a luat act de demisia deputatului Partidului Acțiune și Solidaritate Alexandr Trubca. Decizia a fost aprobată în ședința de joi a legislativului, transmite...

UE a aprobat al 21-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei

Ambasadorii permanenţi pe lângă UE ai statelor membre au ajuns joi la un acord politic cu privire la cel de-al 21-lea pachet de sancţiuni...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.