StiripesurseExterneVIDEO - Sărbătoarea de San Fermin a început la Pamplona

VIDEO – Sărbătoarea de San Fermin a început la Pamplona

Publicat:

Sărbătoarea de San Fermin a început la Pamplona

Cu o maree umană în alb şi roşu, oraşul Pamplona, din Nordul Spaniei, a deschis sâmbătă cele 9 zile de festivităţi ale sărbătorii de San Fermin, celebră în întreaga lume pentru cursele sale cu tauri, transmite duminică AFP.

Îmbrăcaţi în alb şi purtând la gât eşarfe roşii, conform tradiţiei, mii de oameni s-au adunat la prânz (10:00 GMT) pentru “chupinazo”, tragerea unei rachete pirotehnice ce marchează începerea festivităţilor în strigătul unanim de “Viva San Fermin!”. Sărbătoarea, care se va încheia la 14 iulie, atrage turişti din lumea întreagă şi a fost imortalizată de scriitorul american Ernest Hemingway în romanul său din 1926, “The Sun Also Rises”, potrivit stiripesurse.

Citește și : Mircea Geoană contraatacă după acuzațiile de plagiat


Festivităţile, desfăşurate din perioada Evului Mediu, sunt însoţite de numeroase concerte, procesiuni religioase, focuri de artificii şi mai ales băuturi alcoolice şi durează până la primele ore ale dimineţii. Principala atracţie rămâne însă eliberarea taurilor pe străzile oraşului (“encierros”), care are loc în fiecare dimineaţă la ora locală 08:00 (06:00 GMT). Prima cursă cu tauri a avut loc chiar duminică, de Ziua Sfântului Fermin.


Sute de oameni în căutare de emoţii puternice aleargă apoi pe străzile pietruite din Pamplona pe o distanţă de aproximativ 850 de metri, urmăriţi de 6 tauri de luptă. Cursa se încheie la porţile arenei oraşului unde în cursul după-amiezii este organizată o coridă şi unde cei şase tauri sunt ucişi.

Citește și : Comisia Europeană a dat alerta economică: Turismul în UE s-ar putea prăbuși din cauza încălzirii globale

În fiecare an, “encierros” provoacă zeci de răniţi şi uneori decese – ultimul deces datează din 2009, când un tânăr spaniol de 27 de ani a fost ucis de un taur. Din 1911, când au început să fie păstrate datele, cel puţin 16 alergători au murit.

La cursa cu tauri de duminică, 6 persoane au fost rănite, conform autorităţilor regionale. Cinci dintre răniţi, printre care şi un american în vârstă de 54 de ani venit de la New York, au fost victime ale şocului, în timp ce un spaniol de 37 de ani a fost uşor atins de coarnele unui taur, conform comunicatului autorităţilor din Navarra, regiunea a cărei capitală este Pamplona.

Participanţii la cursă trebuie să aibă cel puţin 18 ani.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

În faţa expansiunii AI, inventatorul internetului lansează un apel la “păstrarea valorilor” de la începuturile WWW

Confruntat cu ascensiunea inteligenţei artificiale (AI), Tim Berners-Lee, principalul inventator al World Wide Web în 1989, a îndemnat, într-un interviu acordat AFP, la "păstrarea...

VIDEO SUA îi vor despăgubi cu milioane de euro pe foştii proprietari de pe Stadionul Republican

Directorul Agenției Proprietății Publice, Roman Cojuhari, a anunțat că mai mulți dintre proprietari expropriați de pe terenul fostului Stadion Republican au contestat în instanță...

VIDEO Ministrul Mediului se vrea la conducerea PAS

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a anunțat că va candida pentru funcția de vicepreședinte al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) în cadrul Congresului formațiunii, unde...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.