StiripesurseSportNovak Djokovic s-a calificat în semifinalele turneului de la Wimbledon

Novak Djokovic s-a calificat în semifinalele turneului de la Wimbledon

Publicat:

Novak Djokovic s-a calificat în semifinalele turneului de la Wimbledon

Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic, nr. 2 mondial, s-a calificat în semifinalele turneului de Mare Şlem de la Wimbledon fără să joace, după ce adversarul său, australianul Alex de Minaur, nr. 9 mondial, a declarat forfait cu câteva ore înaintea partidei din sferturile de finală, din cauza unei accidentări, informează AFP.

“Nu este anunţul pe care îmi doream să-l fac. Sunt trist, dar sunt nevoit să renunţ din cauza unei accidentări la un şold”, a anunţat De Minaur, potrivit stiripesurse.

Citește și : Mircea Geoană contraatacă după acuzațiile de plagiat

De Minaur s-a accidentat în finalul partidei din optimile de finală contra francezului Arthur Fils.

Djokovic (37 de ani), care vizează al optulea său trofeu pe iarba de la Wimbledon, pentru a egala astfel recordul elveţianului Roger Federer, luptând totodată pentru câştigarea celui de-al 25-lea său titlu de Grand Slam, îl va înfrunta vineri pe învingătorul partidei dintre americanul Taylor Fritz (12 ATP) şi italianul Lorenzo Musetti (25 ATP).


Citește și : Comisia Europeană a dat alerta economică: Turismul în UE s-ar putea prăbuși din cauza încălzirii globale

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum faci sport în siguranță pe caniculă. Recomandările specialiștilor pentru zilele calde

Temperaturile ridicate pot face mișcarea mai dificilă și periculoasă, însă specialiștii spun că activitatea fizică poate fi făcută în siguranță dacă este adaptată condițiilor...

Ce să pui în coșul de cumpărături pentru un creier mai ager

Un studiu recent constată că un program structurat, care combină exercițiile fizice regulate cu o dietă benefică pentru creier, poate contribui la îmbunătățirea memoriei...

India lansează primul tren cu hidrogen. Atinge până la 75 km/h

India a inaugurat primul său tren de călători alimentat cu hidrogen, construit integral pe plan intern, marcând o etapă importantă în eforturile țării de...

Canicula care a lovit Europa a fost mai mortală decât se credea. Peste 10.000 de morți

Primul val major de caniculă al verii 2026 ar fi provocat peste 10.000 de decese suplimentare în Europa. Datele preliminare arată o creștere puternică...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.