StiripesurseRăzboi in UcrainaMarko Șevcenko: Societatea ucraineană nu capitulează în fața ultimatumului Rusiei 

Marko Șevcenko: Societatea ucraineană nu capitulează în fața ultimatumului Rusiei 

Publicat:

Marko Șevcenko: Societatea ucraineană nu capitulează în fața ultimatumului Rusiei

Societatea ucraineană nu capitulează în fața ultimatumului Rusiei și nu avem altă alternativă decât să ne apărăm. Declarația aparține ambasadorului Ucrainei în Republica Moldova, Marko Șevcenko, și a fost făcută în cadrul dezbaterii publice „Crimele de război: motive și consecințe”, organizată de Agenția de presă IPN.

Potrivit diplomatului ucrainean, atacul Rusiei asupra spitalului din Kiev a avut menirea de a pune presiune pe conducerea ucraineană ca să accepte condițiile Kremlinului.

Potrivit diplomatului Marko Șevcenko, Rusia are experiență în a distruge ținte civile și o face cu lejeritate în Ucraina pentru că știe că poporul ucrainean este ostil regimului de la Moscova. Potrivit ambasadorului, miza atacului asupra spitalului de copii din Kiev a fost de a pune presiune pe conducerea Ucrainei și pe aliați.

Citește și Sondaj: 44% dintre ucraineni cred că a venit timpul pentru negocieri, dar majoritatea nu acceptă condițiile lui Putin

„Cred că oficialii ruși știu cu exactitate unde se află acest spital și chiar știu la fiecare etaj ce secție de află. De aceea, cel mai probabil, miza principală a fost una politică și psihologică. S-a dorit să se pună presiune psihologică asupra conducerii Ucrainei și partenerilor noștri. Reamintesc oamenilor că astfel de atacuri și crime pentru Federația Rusă nu sunt o noutate. Să ne amintim evenimentele din timpul celor două războaie cecene, când armata rusă făcea una cu pământul localitățile cecene, începând cu orașul Groznîi și terminând cu satele cecene. Dacă Rusia făcea acest lucru cu cetățenii săi, pe teritoriul său, e clar că poate face același lucru și cu altă țară, mai ales că e vorba de cetățeni care au o atitudine ostilă față de Rusia”, a spus ambasadorul Marko Șevcenko.


Marko Șevcenko spune că scopul atacurilor armatei ruse este de a induce un sentiment de frică și panică în societatea ucraineană. Potrivit ambasadorului, Kremlinul distruge infrastructura civilă pentru ca populația să părăsească orașele ucrainene.

„Atacurile asupra instituțiilor pentru copii nu sunt o noutate. A fost atacul asupra maternității din Mariupol de la începutul războiului, din 2022. Toată planeta a văzut imaginile cu noi-născuții care erau scoși de sub dărâmături. La 8 iulie, în aceeași zi cu atacul asupra spitalului Ohmatdyt a mai fost un atac asupra unui spital privat care oferă servicii de tratament pentru copii și viitoare mame. De aceea, aceasta este o strategie fixă de a speria populația, de a scoate populația din orașe, transformând cetățenii în refugiați și transformând orașele în locuri în care devine imposibil de trăit. Când în oraș nu există electricitate și vedem atacuri asupra infrastructurii energetice, asta înseamnă că în oraș nu exisă nici lumină și nici apă, pentru că nu funcționează pompele. Toate aceste lucruri determină populația să-și părăsească locuințele și să se mute în locuri mai liniștite”, a mai spus diplomatul ucrainean.

Ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova spune că țara sa nu va ceda în fața agresorului și va continua să se apere. Potrivit lui Marko Șevcenko, acțiunile teroriste ale armatei ruse nu vor determina societatea ucraineană să accepte condițiile impuse de Kremlin.

„Societatea ucraineană nu capitulează, așa cum o cer autoritățile ruse. Societatea ucraineană își dorește continuarea luptei împotriva atacatorilor ruși. La Summit-ul NATO, care a avut loc după acest atac, conducerea Ucrainei a semnat un acord cu 23 de state pe domeniul securității. Ucraina continuă să se apere și noi considerăm că nici nu avem alternativă. Ucraina înțelege că acceptarea condițiilor ruse înseamnă distrugerea poporului ucrainean. De aceea, noi ne apărăm și eu nu văd perspective de realizare a ultimatumului din partea Rusiei”, a punctat Marko Șevcenko.

Dezbaterea publică la tema „Crimele de război: motive și consecințe” este ediția a 310-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”. Agenția de Presă IPN desfășoară acest ciclu de dezbateri cu sprijinul Fundației germane „Hanns Seidel”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Emisiunile de obligaţiuni guvernamentale au atins un nivel record, pe fondul creşterii cheltuielilor publice

Guvernele se împrumută într-un ritm record de pe pieţele de obligaţiuni sindicalizate, pe măsură ce cheltuielile publice cresc vertiginos, transmite Bloomberg, potrivit stiripesurse.ro. Datele analizate...

Kârgâzstanul iese de pe lista neagră aviatică a UE

Preşedinţia Kârgâzstanului a anunţat retragerea companiilor aeriene kârgâze de pe lista neagră a Uniunii Europene, o decizie ce deschide calea pentru legături directe spre...

Câinii maidanezi au distrus o maşină în parcare

Un incident neobișnuit a avut loc în sectorul Botanica al Capitalei, unde mai mulți câini vagabonzi au avariat o mașină parcată în curtea unui...

Damașcan pleacă de la Maccabi Bnei Reineh, dar rămâne în campionatul de primă ligă israelian

Atacantul moldovean Vitalie Damașcan își va continua cariera în prima divizie a campionatului Israelului, după ce s-a transferat de la Maccabi Bnei Reineh la...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.