StiripesurseExterneUE promite un ajutor de urgenţă de 400 de milioane de...

UE promite un ajutor de urgenţă de 400 de milioane de euro Autorităţii Naţionale Palestiniene

Publicat:

UE promite un ajutor de urgenţă de 400 de milioane de euro Autorităţii Naţionale Palestiniene

Comisia Europeană a anunţat vineri că va oferi Autorităţii Naţionale Palestiniene (ANP) suma de 400 de milioane de euro sub formă de sprijin financiar de urgenţă în următoarele două luni, pe fondul îngrijorărilor UE că Autoritatea s-ar putea prăbuşi, relatează Reuters.

Banii vor fi acordaţi sub formă de granturi şi împrumuturi în trei plăţi, între iulie şi septembrie, sub condiţia înregistrării de progrese în implementarea agendei de reformă a Autorităţii Palestiniene, a spus Comisia într-un comunicat, potrivit stiripesurse.

Citește și : Mircea Geoană contraatacă după acuzațiile de plagiat

Comisia Europeană a semnat anterior o scrisoare de intenţie cu ANP care stabileşte o strategie privind abordarea situaţiei sale bugetare şi fiscale.

“Împreună, punem bazele pentru stabilitatea economică şi politică în Cisiordania”, a declarat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.


Finanţele Autorităţii Naţionale Palestiniene sunt în impas de ani de zile, în condiţiile în care statele donatoare au redus finanţarea care acoperea odată aproape o treime din bugetul său anual de şase miliarde de dolari, cerând reforme pentru a combate corupţia şi risipa.

Oficialii palestinieni afirmă însă că situaţia s-a înrăutăţit brusc după ce gruparea militantă Hamas a atacat Israelul pe 7 octombrie, iar autorităţile israeliene au reţinut o parte din veniturile fiscale pe care le colectează în numele ANP, care în prezent reprezintă principala sa sursă de finanţare.

Guvernul palestinian a salutat ajutorul promis de UE, numindu-l “un pas important pentru a contribui la atenuarea crizei financiare şi economice sufocante prin care trece poporul nostru, care s-a agravat după agresiunea israeliană asupra Gaza”.

Infrastructura de bază s-a înrăutăţit, angajaţii guvernamentali sunt plătiţi doar cu o parte din salarii, iar serviciile de sănătate se prăbuşesc, afirmă oficialii palestinieni.

Citește și : Comisia Europeană a dat alerta economică: Turismul în UE s-ar putea prăbuși din cauza încălzirii globale

Acestea sunt semne ale unei crize financiare profunde care a paralizat administraţia condusă de preşedintele Mahmoud Abbas în Cisiordania ocupată de Israel, ridicând întrebări cu privire la viitorul acesteia, chiar dacă Statele Unite şi alte ţări fac presiuni pentru o ANP “revitalizată” care să conducă Fâşia Gaza după încheierea războiului.

“Situaţia financiară a ANP este gravă în acest moment şi nu este în interesul nimănui dacă ea se prăbuşeşte. Este clar că au nevoie de mai mulţi bani”, a declarat un important diplomat european înaintea unei reuniuni lunare a miniştrilor de externe la Bruxelles.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Lovitură pentru Trump: Camera Reprezentanților (cu voturi de la 4 republicani) a adoptat o rezoluție care cere retragerea SUA din războiul cu Iranul

Camera Reprezentanților a SUA a adoptat miercuri o rezoluție prin care îi cere președintelui Donald Trump să retragă forțele americane implicate în conflictul cu...

În lume sunt 25,3 milioane de milionari în dolari. Numărul și averea lor au crescut vertiginos în 2025

Numărul milionarilor din întreaga lume și averea lor au continuat să crească în 2025, atingând noi recorduri, determinate de performanța puternică a pieței bursiere...

Moment simbolic: Șeful Pentagonului vine în Franța pentru aniversarea Debarcării din Normandia

Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, va participa, sâmbătă, în Franța, la ceremoniile care marchează 82 de ani de la Debarcarea din Normandia, unul...

Diana Șoșoacă s-a dus la Davosul lui Putin. A apărut alături de fugara Marina Tauber

Diana Şoşoacă, şefa SOS şi mare amică a Rusiei, se află joi la Forumul economic de la Sankt Petersburg, supranumit Davosul lui Putin, unde...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.