StiripesurseSocialTimp de trei zile, pe teritoriul țării se va desfășura operațiunea...

Timp de trei zile, pe teritoriul țării se va desfășura operațiunea Girofar

Publicat:

Timp de trei zile, pe teritoriul țării se va desfășura operațiunea Girofar

În perioada 23 – 26 iulie curent, pe teritoriul țării se va desfășura operațiunea Girofar, care are drept scop disciplinarea și responsabilizarea conducătorilor auto, dar și prevenirea accidentelor rutiere cu implicarea autovehiculelor cu regim prioritar de circulație.

De asemenea, rolul Inspectoratului Național de Securitate Publică în această operațiune este de a micșora timpul de reacție al unităților de transport aflat în regim prioritar de circulație pentru a ajunge la destinație fără impedimente, potrivit provincial.md.

Citește și : Comisia Europeană a dat alerta economică: Turismul în UE s-ar putea prăbuși din cauza încălzirii globale

Timp de trei zile, agenții de circulație vor monitoriza deplasarea auto-specialelor, iar șoferii care nu vor da dovadă de vigilență la volan și nu vor acorda prioritate vehiculelor speciale urmează a fi sancționați.

Conducătorii auto care nu acordă prioritate de trecere vehiculului cu regim prioritar de circulaţie riscă sancțiune sub formă de amendă începând de la 750 lei până la 900 lei și cu aplicarea a 4 puncte de penalizare.


În acest context, Poliția solicită respectuos tuturor participanților la trafic să respecte cu strictețe regulile de circulație și nemijlocit să acorde prioritate mașinilor cu regim prioritar de circulație.

Citește și : Mircea Geoană contraatacă după acuzațiile de plagiat

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Gaidarji îl invită pe Tofan în prima vizită oficială la Comrat: ‘Avem șansa unui nou început’

Președintele Adunării Populare a Găgăuziei, Valentin Gaidarji, îl invită pe premierul Vasile Tofan să efectueze prima sa vizită oficială în autonomie. Într-un mesaj public,...

VIDEO Ședința plenară a Parlamentului

Deputații se întrunesc în ședință plenară a Parlamentului. Pe ordinea de zi sunt incluse mai multe subiecte, printre care proiectul de ratificare a Contractului...

Mai multă protecție pentru jurnaliști și apărătorii drepturilor omului împotriva proceselor abuzive de tip SLAPP

Jurnaliștii, apărătorii drepturilor omului, activiștii civici, avertizorii de integritate și membrii organizațiilor neguvernamentale vor beneficia de o mai mare protecție împotriva procedurilor judiciare abuzive,...

Percheziții de amploare la MoldATSA într-un dosar de corupție și abuz în serviciu

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) efectuează percheziții la Întreprinderea de Stat „MoldATSA”, în cadrul unei cauze penale privind presupuse fapte de corupție și abuz...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.