StiripesurseSocialDroguri în valoare de circa un milion de lei – ridicate...

Droguri în valoare de circa un milion de lei – ridicate de ofițerii INI

Publicat:

Droguri în valoare de circa un milion de lei – ridicate de ofițerii INI

O grupare infracțională specializată în comercializarea drogurilor sintetice pe teritoriul capitalei, raioanelor Ungheni, Strășeni și municipiului Bălți – destructurată de ofițerii Direcției Antidrog a INI,  în comun cu organul de urmărire penală a Inspectoratului de poliție Strășeni și sub conducerea procuraturii municipiului Strășeni.

Activitatea grupării a fost documentată timp de o lună, iar oamenii legii  au  stabilit că membrii acesteia,  patru  bărbați și două  femei, originari din capitală,  aveau rol de distribuitori a drogurilor în ascunzișuri. Ulterior, substanțele narcotice erau comercializate consumatorilor prin intermediul magazinelor online, create pe aplicația mobilă ,,Telegram”.

Ca  urmare a  acțiunilor de urmărire penală și măsurilor speciale de investigații, suspecții cu vârste  cuprinse între 19 și 29 de  ani,  au fost reținuți.

În urma perchezițiilor efectuate la domiciliile suspecților,polițiștii au ridicat 500 grame de droguri sintetice de tip PVP, 400 grame de amfetamină, 350 grame de substanțe narcotice de tip mefedron, 200 grame de hașiș,  marijuana, cântare de precizie mică și pachețele destinate ambalării drogurilor.   

Valoarea estimativă a substanțelor narcotice depistate constituie un milion de lei.


Oamenii legii au intentat o cauză penală, iar pe numele învinuiților au fost emise mandate de arest pe un termen de 30 zile.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Expert: Cinci raioane trebuie unificate într-o singură entitate administrativă

Reforma administrației publice locale este deja întârziată, iar modul în care autoritățile au inițiat acest proces lasă de dorit. Declarația aparține expertului în drept...

NATO extinde spre Est rețeaua strategică de conducte pentru combustibil. România va primi 2,15 miliarde de euro din cea mai mare investiție logistică din...

Președintele Nicușor Dan a anunțat că NATO a aprobat extinderea către est a rețelei de conducte pentru combustibil, un proiect strategic în valoare de...

Patru localități din Leova care au decis să se amalgameze vor primi investiții de circa 17 milioane de lei

Circa 17 milioane de lei vor fi investite în dezvoltarea a patru localități din raionul Leova care au ales să parcurgă procesul de amalgamare...

Tinerii specialiști din domeniul culturii pot aplica pentru locurile vacante în instituțiile publice de profil

Tinerii specialiști din domeniul culturii pot depune dosarele pentru angajare și repartizare în instituțiile publice de profil. Ministerul Culturii anunță că aceștia pot beneficia...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.