StiripesurseExterneAstăzi încep Jocurile Olimpice de la Paris

Astăzi încep Jocurile Olimpice de la Paris

Publicat:

Astăzi încep Jocurile Olimpice de la Paris

Jocurile Olimpice de vară de la Paris vor debuta oficial vineri seara, cu o ceremonie de deschidere inedită, desfăşurată în premieră în afara unui stadion, pe fluviul Sena, care străbate capitala Franţei.

Cele 206 de delegaţii începând cu ora 20:30 vor ”defila” pe 85 de ambarcaţiuni pe Sena, trecând pe lângă obiective turistice precum Catedrala Notre-Dame, Luvru sau Muzeul Orsay, pe o distanţă de şase kilometri, de la Pont d’Austerlitz până la Trocadero, lângă Turnul Eiffel. În total, la Jocuri vor lua parte 10.500 de sportivi, dintre care 571 din Franţa.

17487255

Astăzi încep Jocurile Olimpice de la Paris

Nu se ştie deocamdată cine va aprinde vasul olimpic, dar, conform unor relatări, onoare îi va reveni fostei atlete Marie-Jose Perec, triplă campioană olimpică, un alt candidat fiind fostul mare fotbalist Zinedine Zidane.

Peste 400 de dansatori şi 3.000 de artişti vor performa în timpul ceremoniei de deschidere, pe bărcile care vor pluti pe Sena, cât şi pe podurile care traversează fluviul.


Citeşte şi: A murit ‘Agentul 007’ al României: A fost unul dintre cei mai renumiți generali ai țării vecine – Stiripesurse.md

Conform unor surse, superstarul Celine Dion va cânta în timpul ceremoniei alături de Lady Gaga. Printre ultimii purtători ai torţei olimpice se va afla şi rapperul american Snoop Dogg.

Circa 326.000 de spectatori vor asista la această ceremonie, estimată să dureze patru ore. Dintre aceştia 222.000 au primit bilete gratuite, iar 104.000 au plătit tichete pentru cheiurile joase. Peste 80 de ecrane uriaşe, plasate strategic, vor permite spectatorilor să se bucure de atmosferă şi să urmărească spectacolul de-a lungul fluviului.

Astăzi încep Jocurile Olimpice de la Paris

17487253
Peste 120 de şefi de state şi guverne au confirmat prezenţa la ceremonie, printre care cancelarul german Olaf Scholz şi Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden. Jocurile vor fi declarate deschise în mod oficial de preşedintele Franţei, Emmanuel Macron.

Planul de securitate pentru ceremonia de deschidere este unul nemaiîntâlnit de amplu, peste 45.000 de persoane urmând să se ocupe de desfăşurarea lucrurilor în ordine. Spaţiul aerian pe o arie de 150 de kilometri în jurul Parisului va fi închis vineri seara, la fel cum sunt închise traficului şi numeroase zone de-a lungul Senei.

Parisul găzduieşte Jocurile Olimpice de vară pentru a treia oară, după ediţiile din 1900 şi 1924.

ocurile Olimpice de la Paris se vor desfăşura în intervalul 26 iulie-11 august, iar Jocurile Paralimpice vor avea loc în perioada 28 august-8 septembrie.

În cele 19 zile ale competiţiei olimpice se vor desfăşura 329 de probe sportive. Un număr de 20.000 de jurnalişti sunt acreditaţi pentru a relata din cele 35 de locaţii dedicate ale competiţiei olimpice, iar 45.000 de voluntari s-au angajat să se implice pentru a sprijini buna desfăşurare a acestei ediţii a Jocurilor Olimpice.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Soții și fiica lor decedați într-un accident în Grecia au fost petrecuţi pe ultimul drum

Soții și fiica cea mică a lor decedați într-un accident cumplit produs în Grecia au fost înmormântați astăzi la Strășeni. Slujba de înmormântare a început...

Moldovenii nu cred o iotă din explicaţiile Maiei Sandu despre verişoara de la Moldatsa (sondaj)

Un sondaj realizat de IMAS arată că 74% dintre respondenți nu cred afirmația președintei Maia Sandu că nu știa despre situația verișoarei sale, Anastasia...

Maia Sandu a pus un nou vicepreședinte la ANI

Ion Nicolaev a fost numit în funcția de vicepreședinte al Autorității Naționale de Integritate (ANI). Decretul a fost semnat de președinta Republicii Moldova, Maia...

Linia Electrică Vulcănești-Chișinău a fost pusă sub tensiune până la Stația Electrică Chișinău

Linia Electrică Aeriană (LEA) de 400 kV Vulcănești-Chișinău a fost energizată până la Stația Electrică Chișinău. Potrivit ministrului energiei, Dorin Junghietu, urmează ultimele teste...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.