StiripesurseSocialDoi bărbați au fost condamnați pentru trafic de influență

Doi bărbați au fost condamnați pentru trafic de influență

Publicat:

Doi bărbați au fost condamnați pentru trafic de influență

Două persoane ar fi recurs la trafic de influență, încercând să obțină un certificat medical prin metode ilegale de la IMSP Dispensarul Municipal Dermatovenerologic Chișinău. Aceștia ar fi oferit sume de bani unor intermediari care pretindeau că pot influența deciziile comisiei de examinare medicală, fapt realizat, cei doi obținând certificatul medical, transmite Procuratura Anticorupție.

Astfel, la 11 iulie 2024, instanța l-a condamnat pe un bărbat pentru săvârșirea traficului de influență, stabilindu-i pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de doi ani, cu suspendarea executării pe un termen de probațiune de un an, fiind dispusă și confiscarea specială de la inculpat în folosul statului a sumei de 1.000 lei.

Citeşte şi: Astăzi încep Jocurile Olimpice de la Paris – Stiripesurse.md

Urmărirea penală în cazul acestuia a durat 11 luni, iar judecarea cauzei aproape doi ani, fiind admisă cererea inculpatului de examinare a cauzei în baza probelor administrate la faza de urmărire penală.

La 16 iulie 2024, fiind condamnat cel de-al doilea bărbat pentru infracțiunea de trafic de influență, instanța stabilindu-i pedeapsa sub formă de amendă în mărime de 150.000 lei. Și în cazul acestuia urmărirea penală a durat în jur de un an, iar judecarea cauzei aproximativ doi ani, inculpatul nerecunoscându-și vinovăția.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Canicula care a lovit Europa a fost mai mortală decât se credea. Peste 10.000 de morți

Primul val major de caniculă al verii 2026 ar fi provocat peste 10.000 de decese suplimentare în Europa. Datele preliminare arată o creștere puternică...

Grecia și Italia pierd coroana. Spania are cele mai bune insule din Europa în 2026

Insulele din Spania domină clasamentul celor mai bune insule din Europa pentru 2026. Tenerife ocupă primul loc, cu un scor de 95 din 100....

De ce nu este recomandat să porți haine noi fără să le speli

Mulți oameni își îmbracă hainele noi imediat după ce le cumpără, însă specialiștii în textile avertizează că acest obicei poate avea efecte nedorite. Substanțele...

22 iulie: Ziua Mondială a Sănătății Creierului

În fiecare an, pe 22 iulie, Federația Mondială a Neurologiei (WFN) celebrează Ziua Mondială a Creierului. Peste 120 de organizații din întreaga lume se...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.