StiripesursePoliticăOsmoschescu: Neutralitatea a fost inclusă în Constituție pentru a nu face...

Osmoschescu: Neutralitatea a fost inclusă în Constituție pentru a nu face parte din securitatea colectivă a CSI

Publicat:

Osmoschescu: Neutralitatea a fost inclusă în Constituție pentru a nu face parte din securitatea colectivă a CSI

Neutralitatea a fost inclusă în Constituție, deoarece Moldova nu voia în 1994 să se alăture acordului de securitate colectivă a Comunității Statelor Independente (CSI), iar autoritățile sperau urmare a deciziei trupele ruse se vor retrage de pe teritoriul țării noastre. Declarația a fost făcută de Nicolae Osmoschescu, unul dintre autorii legii supreme, și analistul Igor Boțan, în cadrul emisiunii „Realitatea te privește” cu Valentina Ursu.

Igor Boțan a relatat că, după discuțiile cu deputații din primul Parlament care s-au ocupat de redactarea textului Constituției, a aflat că au existat două motive pentru includerea în document a articolului privind statutul neutru al țării. Primul s-a referit la prezența armatei a 14-a rusească în Republica Moldova, iar a doua – la acordul din cadrul CSI, potrivit realitatea.md.

Citește și : O comisie specială parlamentară va identifica măsuri pentru depășirea crizei din agricultură

„Neutralitatea s-a referire la circumstanțele legate de separatism și prezența armatei 14 în stânga Nistrului. (…) Un alt factor a fost ca autoritățile din Republica Moldova nu voiau să fie atrase în acordul privind securitatea colectivă în spațiul CSI. În rest, noi ne amintim cu toții, la acel moment a apărut un șir de lucrări importante, editate sub auspiciul Consiliul Europei, care arătau cum trebuie să arate noile Constituții ale fostelor state comuniste”, a explicat Boțan.

Nicolae Osmochescu a precizat în studioul RLIVE TV că, până la ultimul moment, responsabilii de la Chișinău s-au consultat cu mai mulți experți constituționaliști din alte state, inclusiv România, Germania și Franța, care au apreciat calitatea textului Constituției. pe de altă parte, încercând să scape de armata Kremlinului, guvernarea din Moldova a ajuns într-o capcană, deoarece statutul nu a fost recunoscut, iar Rusia a refuzat să își retragă soldații.


„Articolul 11 inițial nu era inclus. Noi am revenit la articolul 11, la neutralitate permanentă, după ce am fost primiți ca membru cu drepturi depline ale Organizației Națiunilor Unite. Am pornit de la ideea că suntem membri ai ONU. Unul dintre principiile fundamentale ale ONU este principiul nerecurgerii la forță și amenințare cu forță în relațiile internaționale. (…) Noi am nimerit în cerc vicios, într-o capcană. Proclamăm neutralitate permanentă și nimeni, nici ONU nu recunoaște această neutralitate, pentru că unul dintre principiile de bază este neadmiterea dislocării trupelor militare pe teritoriul țării”, a precizat Nicolae Osmochescu.

Citește și : Mircea Geoană contraatacă după acuzațiile de plagiat

Igor Boțan a punctat că există trei lucruri fundamentale pe care trebuie să le respecte un stat care se declară neutru: să nu se alinieze unei țări beligerante, să nu admită ca teritoriul țării să fi utilizat de una dintre țările beligerante și să nu contribuie material uneia sau altei țări Beligerante. Conform lui, Republica Moldova ține cont de ele, însă includerea în legea supremă a țării a neutralității a fost „o situație care ne depășea”. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

R. Moldova, pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume

Pașaportul moldovenesc ocupă locul 45 în clasamentul mondial Henley Passport Index 2026. Cetățenii moldoveni pot călători în 120 de destinații fără viză sau cu...

Noul ministru al Agriculturii neagă orice legătură cu PDM

Noul ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, Radu Musteață, respinge informațiile potrivit cărora ar fi avut legături cu fostul Partid Democrat, condus de oligarhul...

VIDEO Doi tineri au înșelat două femei cu peste 200 de mii de lei

Doi tineri, în vârstă de 19 și 21 de ani, au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind suspectați de implicare...

Procurorii au deschis 70 de dosare care vizează Partidul Șor și structurile afiliate

Procurorii anticorupție au pornit, în ultimii șapte ani, 70 de cauze penale privind finanțarea ilegală a partidelor, coruperea alegătorilor și fraudele electorale asociate fostului...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.