StiripesurseJustiţieIurie Roșca a fost condamnat la 6 ani de închisoare pentru...

Iurie Roșca a fost condamnat la 6 ani de închisoare pentru trafic de influență. Pa: ‘A solicitat 1 milion de euro’

Publicat:

Iurie Roșca a fost condamnat la 6 ani de închisoare pentru trafic de influență. Pa: ‘A solicitat 1 milion de euro’

Iurie Roșca, ex-vicepreședinte al Parlamentului RM a fost condamnat la 6 ani de închisoare de săvârșirea traficului de influență. La 02 august 2024, judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a pronunțat sentința. Urmărirea penală a fost inițiată în martie 2017 de către Procuratura Anticorupție, în baza unui denunț.

Conform investigațiilor, în decembrie 2009, Roșca deținând funcția de viceprim-ministru al RM, a solicitat pentru sine o sumă de 1 milion de euro de la administratorul unei persoane juridice. În schimbul banilor, acesta a promis că va influența președintele Curții Supreme de Justiție pentru a asigura admiterea recursului depus de o companie împotriva hotărârii Curții de Apel Economice, recurs care fusese depus de denunțător.

Ulterior, atât în luna decembrie 2009, cât și în martie 2011, inculpatul a primit de la denunțător două tranșe din suma solicitată, respectiv 117.000 dolari SUA și 110.000 dolari SUA (suma totală fiind echivalentul de peste 2,7 milioane de lei).

Urmărirea penală a durat 1 an și 3 luni, iar judecarea cauzei a durat mai bine de 5 ani, fiind examinată în procedură generală, inculpatul nerecunoscându-și vinovăția de comiterea faptei incriminate.

Totodată, s-a dispus confiscarea din contul lui Iurie Roșca, în folosul statului a sumei de 227 000 dolari SUA, convertiți în monedă națională conform cursului din data executării Sentinței, fiind menținut sechestrul aplicat asupra bunurilor acestuia.


Sentința poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Chișinău, în termen de 15 zile.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Horoscop 13 iunie 2026

Sâmbăta aduce energie intensă, dorinţă de distracţie şi momente importante în relaţii. Unele zodii au parte de întâlniri care le stimulează, în timp ce...

Activista care a inspirat un film premiat cu Oscar pornește o nouă luptă împotriva industriei AI

Activista americană Erin Brockovich, cunoscută pentru campaniile sale de mediu și pentru filmul inspirat de activitatea sa, și-a îndreptat atenția către expansiunea centrelor de...

Univ. Ohio State plătește 100 mil. dolari după unul dintre cele mai mari scandaluri sexuale din SUA

Universitatea Ohio State a ajuns la o înțelegere de 100 de milioane de dolari cu aproape 300 de foști studenți care au acuzat un...

Pădurile renasc în Afganistan după defrișările cauzate de războaie

Suprafața totală a pădurilor din Afganistan a crescut cu 35%, după ce aproximativ jumătate din suprafața forestieră a țării a fost defrișată în urma...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.