StiripesurseȘtirile zileiStrăini întorși din drum și zeci de încălcări la frontieră

Străini întorși din drum și zeci de încălcări la frontieră

Publicat:

Străini întorși din drum și zeci de încălcări la frontieră

În ultimele 24 de ore, 14 cetățeni străini au făcut cale întoarsă de la frontiera cu Republica Moldova după ce autoritățile vamale au emis refuz de intrare pe teritoriul țării.

Citește și: Cer variabil și temperaturi în creștere

Pe parcursul zilei și nopții trecute, polițiștii de frontieră au înregistrat 34 de încălcări, între care 14 treceri ilegale a frontierei de stat, încălcarea regimului zonei de frontieră, trafic ilegal de bunuri, prezentarea documentelor falsificate, încălcarea termenului de ședere și încălcarea regulilor de folosire a vinietei, de transportare pasageri, de exploatare vehicule.

Totodată, au fost declanșate 61 de consemne, fiind vizate 57 de persoane, 3 mijloace de transport și un document.

În punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 86 748 traversări, un număr mai mare fiind consemnat pe sensul de intrare în Republica Moldova – 48 611 traversări persoane.  Mai multe traversări au fost ale cetățenilor străini – 53 761, iar traversările cetățenilor moldoveni au constituit 32 987.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Micron surprinde Wall Street: veniturile au explodat, iar profitul a crescut de 15 ori datorită AI

Producătorul american de cipuri Micron Technology a raportat rezultate financiare trimestriale peste așteptările pieței, pe fondul cererii în creștere pentru cipurile de memorie utilizate...

Inteligența artificială sugerează că apa ar putea fi un amestec secret de două lichide diferite

Inteligența artificială sugerează că apa ar putea fi la nivel molecular un amestec secret de două lichide diferite. IA oferă astfel un posibil argument...

Regele Charles al III-lea va dezvălui cât plătește impozit

Regele Charles al III-lea urmează să devină primul monarh britanic care își va face publice impozitele plătite din veniturile personale. Decizia face parte dintr-un efort...

Peste 200.000 de oameni au mers la Rock in Rio Lisboa 2026

Într-o perioadă în care muzica este disponibilă instant pe platformele de streaming, iar concertele pot fi urmărite online din orice colț al lumii, marile...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.