StiripesurseȘtirile zileiBangladesh îi cere Myanmarului să-i primească înapoi pe refugiaţii rohingya

Bangladesh îi cere Myanmarului să-i primească înapoi pe refugiaţii rohingya

Publicat:

Premierul din Bangladesh, Sheikh Hasina, şi-a reînnoit apelul către Myanmar de a-i primi înapoi pe refugiaţii rohingya (musulmani), 420.000 dintre aceştia fugind de la sfârşitul lui august din calea violenţelor din ţara cu populaţie majoritar budistă, informează miercuri AFP. 

Hasina se află săptămâna aceasta la New York, pentru a asista la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, unde va ţine un discurs joi.

Ţara sa, printre cele mai sărace din lume, este copleşită de numărul imens de refugiaţi rohingya care au găsit aici adăpost, pentru a fugi de conflictul din estul Myanmarului vecin.

‘I-am spus deja Myanmarului: ei sunt cetăţenii voştri, trebuie să-i primiţi înapoi, să le asiguraţi securitatea, să-i găzduiţi, nu trebuie să existe nici opresiune, nici tortură’, a declarat şefa guvernului din Bangladesh, în timpul unei întâlniri avute marţi cu compatrioţi de-ai săi, la New York, potrivit mass-media din Bangladesh.

În aceeaşi zi de marţi, lidera birmană Aung San Suu Kyi s-a declarat ‘gata’ pentru o revenire a refugiaţilor rohingya, însă conform unor criterii care rămân ambigue.


În pofida eforturilor diplomatice de a asigura repatrierea etnicilor rohingya în Myanmar, care îi consideră străini, ‘guvernul birman nu răspunde acestor apeluri’. ‘În loc de aceasta, Myanmar plasează mine antipersonal de-a lungul frontierei, pentru a împiedica revenirea refugiaţilor rohingya în ţara lor natală’, a deplâns Sheikh Hasina.

Rohingya, cea mai mare populaţie apatridă din lume, sunt trataţi ca străini în Myanmar, ţară unde peste 90% din populaţie este budistă. Victime ale discriminărilor, rohingya nu pot călători şi nu se pot căsători fără autorizaţie. Ei nu au acces nici la piaţa muncii, nici la serviciile publice şi nici la şcoli sau spitale

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Mai multă protecție pentru jurnaliști și apărătorii drepturilor omului împotriva proceselor abuzive de tip SLAPP

Jurnaliștii, apărătorii drepturilor omului, activiștii civici, avertizorii de integritate și membrii organizațiilor neguvernamentale vor beneficia de o mai mare protecție împotriva procedurilor judiciare abuzive,...

Percheziții de amploare la MoldATSA într-un dosar de corupție și abuz în serviciu

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) efectuează percheziții la Întreprinderea de Stat „MoldATSA”, în cadrul unei cauze penale privind presupuse fapte de corupție și abuz...

Trafic aglomerat la vămile Leușeni și Sculeni

Poliția de Frontieră anunță că, la această oră, în punctele de trecere Leușeni și Sculeni se înregistrează un flux sporit de călători și mijloace...

România se numără printre statele UE cu cele mai mari creșteri de prețuri la carburanți

România se numără printre statele UE care au înregistrat cele mai mari creșteri de prețuri la carburanți și lubrifianți pentru transportul personal în luna...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.