StiripesurseCultură și MediaDiverseNoi indicii ale vieții pe Marte. O rocă ar putea demonstra...

Noi indicii ale vieții pe Marte. O rocă ar putea demonstra existența microbilor pe Planeta Roșie

Publicat:

Noi indicii ale vieții pe Marte. O rocă ar putea demonstra existența microbilor pe Planeta Roșie

Roverul Perseverance al agenţiei spaţiale americane NASA a realizat o descoperire importantă prin prelevarea unei roci de pe Marte care ar putea conţine microbi fosilizaţi, un nou pas înainte în încercarea de a găsi dovezi ale vieţii antice pe Planeta Roşie, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Robotul explorator Perseverance a prelevat la 21 iulie de pe Marte o mostră dintr-o rocă numită „Cheyava Falls” în formă de vârf de săgeată, care ar putea conţine microbi fosilizaţi datând din urmă cu câteva miliarde de ani, când pe această planetă exista apă, potrivit stiripesurse.

Citește și : Moscova acuză YouTube că cenzurează conţinutul la comanda Washingtonului

Planeta Roşie, a cărei climă actuală este extrem de aridă, avea, în urmă cu miliarde de ani, râuri şi lacuri abundente, care s-au evaporat între timp.

Această rocă enigmatică a fost găsită în Valea Neretva, care a adăpostit cândva un râu, şi a atras rapid fascinaţia oamenilor de ştiinţă. Aceasta din motive întemeiate: pe suprafaţa ei au fost observate trei indicii sugestive ale vieţii microbiene antice.


În primul rând, vinişoare albe formate din sulfat de calciu se extind pe toată lungimea rocii, conform NASA, semn că apa traversa la un moment dat roca. Între aceste vinişoare se află o zonă centrală roşiatică, plină de compuşi organici, conform unui instrument al roverului, SHERLOC, utilizat pentru identificarea semnăturilor biologice pe roci.

Au fost observate mici pete deschise la culoare, înconjurate de negru, asemănătoare cu cele ale unui leopard. Acestea sunt similare sarcinilor asociate cu prezenţa microbilor fosilizaţi, conform analizelor efectuate de instrumentul PIXL care studiază compoziţia chimică.

Citește și : Gazprom ar putea să nu mai tranziteze gaze naturale rusești prin Ucraina, afectând securitatea energetică a R. Moldova

„Pe Pământ, aceste tipuri de trăsături din roci sunt adesea asociate cu urme fosilizate de microbi care au trăit sub pământ”, a explicat David Flannery, astrobiolog şi membru al echipei ştiinţifice a misiunii Perseverance.

Pentru a se confirma că ele constituie dovezi ale vieţii microbiene antice, probele vor trebui analizate într-un laborator de pe Pământ. NASA intenţionează să le aducă pe Terra cu o altă misiune, planificată pentru anii 2030.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Reforma fiscală NU va viza produsele farmaceutice

Produsele farmaceutice nu vor fi vizate de reforma fiscală pregătită de Guvern. Precizarea a fost făcută de prim-ministrul Vasile Tofan, care a cerut membrilor...

Rusia impune noi restricții pentru avioanele civile

Rusia a redus aproape la jumătate altitudinea maximă permisă pentru avioanele civile în spațiul aerian al Moscovei și a interzis zborurile de tranzit prin...

ANRE propune scumpirea gazelor

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică propune majorarea tarifului la gaze naturale pentru consumatorii casnici cu peste 5 lei/metru cub. Proiectul de hotărâre al...

Cetățenii din Mauritius și Seychelles pot intra FĂRĂ viză în R. Moldova

Cetățenii din Mauritius și Seychelles pot intra, ieși și tranzita teritoriul Republicii Moldova fără viză. Acestea sunt singurele două state africane incluse de Ministerul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.