StiripesurseSocialFOTO/ Stoluri de flamingo în Delta Dunării: ce-i aduce în zona...

FOTO/ Stoluri de flamingo în Delta Dunării: ce-i aduce în zona de nord a Mării Negre

Publicat:

FOTO/ Stoluri de flamingo în Delta Dunării: ce-i aduce în zona de nord a Mării Negre

În decursul ultimilor ani, au fost observate mai multe stoluri de flamingo în Delta Dunării din România, în imediata vecinătate cu Republica Moldova. Se pare că prezența lor este tot mai numeroasă în spațiul românesc, aceștia fiind originari din Turcia. Ce-i aduce prin zonă și care ar fi motivele păsărilor respective să „hoinărească” pe meleagurile noastre îți explicăm mai jos, scrie diez.md.

La începutul lunii august, păsările au fost observate de către fotograful român Mircea Bezergheanu, în apropierea de pensiunea ecoturistică La Colibe. Acesta a postat o serie de fotografii care au devenit ulterior virale pe rețelele de socializare.

flamingo 6 1 1

Specialiștii de la Societatea Pentru Protecția Păsărilor și a Naturii din Republica Moldova, cu referire la una dintre postările din luna mai, menționează că nordul Mării Negre se bucură de prezența păsărilor flamingo în sezonul estival. Acestea au fost observate atât în România, cât și în Ucraina.

„Deocamdată nu au venit în Republica Moldova, dar sperăm să ne onoreze și pe noi cu vizitele lor”, au menționat ornitologii din Moldova.

flamingo 5 1

La două luni distanță, păsările roz încă nu au pășit pe teritoriul Republicii Moldova. Dar așa cum avem deschidere la mare prin Delta Dunării, sperăm în curând să vedem aripile roz fâlfâind și la noi.


Conform celor de la SPPN, prezența păsărilor flamingo în aceste zone nu mai este demult o noutate pentru comunitatea ornitologică. Colegii lor din România și Ucraina au observat prezența acestora tot mai frecvent în ultimii 10 ani.

„Ei sunt martori în aproape fiecare an la încercările acestor păsări de a cuibări”, au menționat specialiștii.

flamingo 3 1 1

Potrivit ornitologilor moldoveni, în funcție de locație, păsările flamingo reușesc să se reproducă cu succes prin zonele noastre. Spre exemplu, în 2023 în Parcul Național „Lagunele din Tuzla” din Ucraina s-au născut 192 de pui de flamingo.

O tânără pasionată de ornitologie din România a explicat motivul migrației păsărilor flamingo în spațiul românesc.

„Posibil ca numărul lor în acea zonă umedă și bogată în sărături (bazinul Mediteranei, Turcia), propice cuibăritului, să cunoască un trend ascendent al populației, fapt care îndeamnă mase largi de flamingo să hoinărească spre noi și noi terenuri propice, inclusiv în România în zona Deltei Dunării, a lagunelor litorale și a regiunilor adiacente, cum ar fi lacurile sărate din Bărăgan”, a scris Tea Oaches, pasionată de ornitologie.

Prin urmare, păsările „au pus ochiul” pe zona noastră, dar deocamdată vin aici doar să se hrănească, să se dezvolte și uneori chiar și să ierneze.

Deși unele păsări flamingo au un aspect adult, acestea se formează complet din punct de vedere sexual abia după aproximativ cinci ani de la naștere, ceea ce reprezintă un termen mai mare decât la alte specii. În perioada de creștere, aceștia se adună în stoluri largi și merg în ce direcție cred ei că este mai bine de trăit.

flamingo 2 1 1

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Autoritățile intensifică acțiunile împotriva ambroziei

Pentru al treilea an consecutiv, luna iunie este dedicată campaniei de informare și prevenire „Fără ambrozie”, o inițiativă menită să reducă riscurile pentru sănătate...

Moldova are 32.000 de locuri de muncă vacante

Republica Moldova avea, la sfârșitul primului trimestru din 2026, aproximativ 32.300 de locuri de muncă vacante, potrivit datelor publicate de Biroul Național de Statistică...

Rubio apreciază creșterea cheltuielilor militare în Italia. Planul SUA pentru desfășurarea de arme nucleare în țările UE

Statele Unite discută posibilitatea desfășurării de arme nucleare în alte state europene NATO, ceea ce pare a fi o mișcare menită să-i asigure pe...

VIDEO Doi israelieni au fost expulzați din Moldova

Doi cetățeni străini, originari din Israel, au fost declarați persoane indezirabile în Republica Moldova pentru cinci ani și îndepărtați din țară, după incidentul de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.