StiripesurseȘtirile zileiSenatul canadian LEGALIZEAZĂ canabisul

Senatul canadian LEGALIZEAZĂ canabisul

Publicat:

Senatul canadian a votat marţi la rândul său legalizarea canabisului, a doua zi după un vot similar în camera inferioară, deschizând calea consumului liber şi producerii acestui drog începând din luna septembrie, transmite AFP, potrivit agerpres.

În virtutea Constituţiei, senatorii nu puteau bloca proiectul de lege adoptat luni de deputaţii federali, dar ar fi putut să prezinte noi amendamente.

Citeşte şi: O explozie ‘minoră’ a provocat evacuarea unei staţii de metrou din Londra – VIDEO

Cu acest vot din Senat – 52 pentru, 29 contra, textul trebuie să primească acum consimţământul regal (semnarea decretului de aplicare), ceea ce nu reprezintă decât o formalitate.

Astfel se pune capăt interzicerii canabisului, măsură în vigoare în Canada din 1923. Folosirea în scopuri medicale a fost autorizată în 2001.


O legalizare efectivă este aşteptată din luna septembrie, a indicat duminică Bill Blair, un deputat care a fost mandatat de prim-ministrul Justin Trudeau pentru a pilota această reformă – una dintre principalele promisiuni de campanie ale partidului liberal.

Canada devine astfel prima ţară din G7 care permite consumul total şi producţia canabisului, la cinci ani după ce Uruguay a devenit primul stat care a adoptat măsura.

“Avem în vedere o dată de intrare în vigoare cuprinsă între începutul şi mijlocul lunii septembrie”, a declarat duminică Bill Blair, fostul şef al Poliţiei din Toronto, într-un interviu acordat postului CTV.

Guvernul liberal a respins săptămâna trecută 13 dintre cele 46 de amendamente propuse de Senat, care aprobase proiectul de lege în săptămâna precedentă, la finalul unei analize ce a durat şapte luni.

Unul dintre aceste amendamente ar fi lăsat provinciilor dreptul de a alege să interzică culturile de canabis la domiciliu, aşa cum doresc provinciile canadiene Manitoba şi Quebec. Însă Guvernul s-a opus cu fermitate şi doreşte să autorizeze culturile de cel mult patru plante de canabis per persoană.

“Recunoaştem că există diverse perspective în întreaga ţară, dar noi am făcut aceste studii şi consultări în funcţie de cultura la domiciliu”, a declarat prim-ministrul Justin Trudeau, justificând decizia Guvernului.

“Peste trei ani, vom putea să revizuim, să vedem ce funcţionează şi ce nu funcţionează” din această lege, a adăugat premierul canadian.

Şeful Guvernului de la Ottawa, care a dezvăluit în 2013 că a fumat deja “de cinci sau de şase ori” o ţigară cu marijuana alături de câţiva prieteni, justifică legalizarea acestui drog pentru eliminarea traficanţilor de pe piaţă şi pentru protejarea tinerilor.

Citeşte şi: SUA se retrag OFICIAL din Consiliul Drepturilor Omului al ONU

Justin Trudeau s-a declarat convins de faptul că, după Canada, şi alte ţări importante vor alege să legalizeze consumul de canabis.

“În multe ţări, mai ales în Canada, este mai uşor (pentru un minor, n.r.) să cumpere o ţigară cu marijuana decât să îşi cumpere o bere, iar acest lucru nu are nicio logică! Şi, în plus, este o sursă de venituri considerabile pentru crima organizată”, a adăugat Justin Trudeau.

Bill Morneau, ministrul de Finanţe din Canada, mizează pe o veritabilă “mană fiscală” în valoare de 400 de milioane de dolari canadieni, cu obiectivul de a păstra preţurile cât mai mici pentru marijuana, în scopul “de a scăpa de piaţa neagră”.

Fiecare provincie îşi va organiza singură comerţul cu canabis în magazine autorizate, uneori după modelul actual al magazinelor care vând alcool, controlate de autorităţile publice. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un drum național intră în reparație

În urma finalizării procedurii de achiziție publică, au fost încheiate patru contracte de întreținere periodică pe drumul public național R3 Chișinău – Hâncești –...

Rata șomajului a ajuns la 10,4%. Sătenii și tinerii – cei mai afectați

Aproape 94 de mii de persoane din Republica Moldova erau șomere în primul trimestru al anului 2026, potrivit datelor publicate de Biroul Național de...

140 de instituții au fost dotate cu 700 de panouri interactive și calculatoare

Un număr de 140 de școli din Republica Moldova au fost dotate cu 700 de panouri interactive și calculatoare, echivalentul a câte cinci săli...

Plățile pentru concediile neutilizate se vor ridica la 192,4 milioane de lei

Bugetul de stat al Republicii Moldova prevede fonduri aferente zilelor de concediu neutilizate ale angajaților din sectorul public. În special, în acest an, suma...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.