StiripesurseȘtirile zileiMii de petiții la Parlament în prima jumătate a anului

Mii de petiții la Parlament în prima jumătate a anului

Publicat:

Mii de petiții la Parlament în prima jumătate a anului

Cetățenii și persoanele juridice au adresat Parlamentului, în prima jumătate a anului curent, 2186 de petiții și adresări verbale. Datele se conțin în raportul statistic al instituției pentru semestrul I al anului 2024.

Citește și: Se cere instituirea stării excepționale în agricultură la sud

Din numărul total de adresări, 1825 au fost petiții scrise și 361 au fost adresări verbale. Totodată, 1201 de petiții au fost examinate în Parlament, iar 634 au fost transmise autorităților competente. În prima jumătate de an, cele mai multe petiții au fost examinate de Comisia economie, buget și finanțe – 89, Comisia juridică, numiri și imunități – 80 și Comisia protecție socială, sănătate și familie – 58.

Potrivit datelor statistice, cele mai multe dintre petițiile adresate, 962 – aparțin cetățenilor din municipiul Chișinău. Alte 398 de petiții au fost trimise de locuitorii din regiunea transnistreană, 164 – de cetățenii din raionul Râșcani, iar 62 – de cetățeni din afara țării. Tematica problemelor abordate se referă, în special, la asigurarea respectării legislației în diverse domenii, dar au fost semnalate și subiecte ce țin de protecția socială și ocrotirea sănătății, instruirea și educația copiilor și tinerilor, exploatarea drumurilor și a gospodăriei comunale, activitatea administrației publice centrale și locale.

Propuneri de perfecționare a legislației au fost formulate în 201 adresări.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Gavrilița despre obiectivul reformei salariale

Obiectivul reformei salariale este să susțină oamenii care muncesc, a declarat ministrul Finanțelor, Andrian Gavrilița, citat de Realitatea.md. Citește și: Promo-LEX: Aproape toți deputații sunt...

Aeroportul Mărculești ar prezenta interes pentru companii din SUA, Grecia și Ungaria

Mai multe companii din SUA, Grecia și Ungaria și-au manifestat interesul pentru Aeroportul Mărculești, iar autoritățile văd în acest aerodrom potențialul unui viitor hub...

VIDEO Descinderi pe un șantier din Comrat. Cinci migranți ilegali – depistați

Ofițerii Direcției regionale Sud din cadrul Inspectoratului General pentru Migrație (IGM) au desfășurat acțiuni de control pe un șantier de construcții din municipiul Comrat. Citește...

Moldova analizează posibilitatea construirii unei centrale termice pe gaz cu o putere de 100 MW, cu participarea unor companii din SUA

Ministerul Energiei al Republicii Moldova a publicat un memorandum de înțelegere cu companiile americane SBCC și Wheeler Machinery Co. în vederea elaborării proiectului unei...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.