StiripesurseCultură și MediaDiverseVIDEO - Tom Cruise spune că a fost foarte fericit pentru...

VIDEO – Tom Cruise spune că a fost foarte fericit pentru că a fost implicat în ceremonia de închidere a JO

Publicat:

VIDEO – Tom Cruise spune că a fost foarte fericit pentru că a fost implicat în ceremonia de închidere a JO

După ce a luat parte la ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, Tom Cruise, care a adus drapelul olimpic la Los Angeles pentru 2028, şi-a exprimat bucuria de a lua parte la acest eveniment.

Tom Cruise a coborât în rapel de pe acoperişul Stade de France pentru a purta simbolic drapelul olimpic pe motocicleta sa, la fel ca în filmele sale din franciza Mission Impossible, potrivit stiripesurse.

Citește și: VIDEO Momentul când șeful regiunii Kursk i-a spus lui Putin că Rusia a pierdut controlul asupra a 28 de așezări din regiune, iar președintele Rusiei l-a întrerupt

Actorul american, prezent la Paris în timpul celor două săptămâni ale Jocurilor Olimpice, a făcut astfel o punte între Jocurile de la Paris din acest an şi cele de la Los Angeles, peste patru ani, în 2028.

“Jocurile Olimpice inspiră lumea”, a recunoscut luni actorul. “Sunt foarte încântat că vor fi în Los Angeles, sunt, de asemenea, foarte fericit că sunt implicat, că am adus steagul Parisului la Los Angeles”, a precizat el.


Sosirea pe scenă a lui Tom Cruise nu fusese planificată de Thomas Jolly, regizorul acestei ceremonii de închidere organizată la Stade de France. El a explicat chiar că l-a lăsat pe starul de la Hollywood să facă ceea ce doreşte.

Citește și: Alertă de călătorie în Grecia. Recomandările MAE

“A fost complet independent în ceea ce priveşte creaţia”, a explicat el pentru BFMTV. “Putea face tot ce dorea pentru a reda culoarea Los Angeles-ului. A fost ca o invitaţie la noi, pentru că există decorul nostru, instalaţia noastră de lumini şi sunet… Aşa că a existat o sinergie”.

“Ne-am întâlnit cu el când lucra la apariţia sa şi era într-adevăr foarte relaxat, foarte fericit să fie acolo”, a mai spus Jolly.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Mai multă protecție pentru jurnaliști și apărătorii drepturilor omului împotriva proceselor abuzive de tip SLAPP

Jurnaliștii, apărătorii drepturilor omului, activiștii civici, avertizorii de integritate și membrii organizațiilor neguvernamentale vor beneficia de o mai mare protecție împotriva procedurilor judiciare abuzive,...

Percheziții de amploare la MoldATSA într-un dosar de corupție și abuz în serviciu

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) efectuează percheziții la Întreprinderea de Stat „MoldATSA”, în cadrul unei cauze penale privind presupuse fapte de corupție și abuz...

Trafic aglomerat la vămile Leușeni și Sculeni

Poliția de Frontieră anunță că, la această oră, în punctele de trecere Leușeni și Sculeni se înregistrează un flux sporit de călători și mijloace...

România se numără printre statele UE cu cele mai mari creșteri de prețuri la carburanți

România se numără printre statele UE care au înregistrat cele mai mari creșteri de prețuri la carburanți și lubrifianți pentru transportul personal în luna...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.