StiripesurseSocialDroguri pe peste 1,5 milioane au fost scoase din circuit

Droguri pe peste 1,5 milioane au fost scoase din circuit

Publicat:

Droguri pe peste 1,5 milioane au fost scoase din circuit

Oamenii legii anunță că  au destructurat activitatea ilicită a unui grup infracțional specializat în introducerea prin contrabandă în Republica Moldova și comercializarea ulterioară a drogurilor sintetice, în proporții deosebit de mari, inclusiv prin intermediul magazinelor on-line de pe aplicația Telegram.

Citește și: Teribilism la Tiraspol. Un tânăr sare de pe pod în râul Nistru

Banii transmiși pentru procurarea drogurilor erau transferați ulterior pe conturi curente înregistrate în băncile comerciale din Republica Moldova pe numele persoanelor interpuse.

Valoarea substanțelor narcotice  ridicate, pe piața neagră, ar valora  peste 1.500.000 de lei.

În rezultatul măsurilor speciale de investigație și acțiunilor de urmărire penală, polițiștii au identificat administratorul unui canal din aplicația online specializat în comercializarea substanțelor narcotice. Acesta s-a dovedit a fi un tânăr cu vârsta de 22 de ani, domiciliat în Chișinău.


Au fost efectuate percheziții corporale, dar și la domiciliul și adresa vizitată frecvent de către bănuit. Polițiștii au ridicat 120 de  pastile ,,Ectasy”, 131 de timbre LSD, 120 de grame de amfetamină, 160 de grame de MDMA și un telefon mobil.

De asemenea, în timpul unei alte percheziții efectuate au mai fost identificate alte trei persoane, cu vârstele de 22 și 24 de ani în timp ce consumau droguri. Toate au fost reținute pentru 72 de ore.

Ulterior, în rezultatul acțiunilor de urmărire penală, ofițerii de investigație au ridicat dintr-un microbuz de pe ruta Germania- Republica Moldova un colet neînsoțit, destinat bănuitului. În rezultatul examinării coletului, au fost depistate 1000 de pastile “Ecstasy”, 1,5 kg de amfetamină și 200 de grame de cocaină.

Pe acest caz a fost inițiat un dosar penal pentru circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora în scop de înstrăinare, faptă care prevede pedeapsa cu închisoare de la 7 la 15 ani.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Aerul condiționat provoacă o dispută politică în Franța, pe fondul temperaturilor record

Franța este forțată să își regândească poziția față de aerul condiționat, după ce temperaturile extreme au provocat închiderea a mii de școli și au...

Metoda virală cu folie de aluminiu pe geamuri, pusă la încercare. Câte grade s-au câștigat în casă

Pe fondul temperaturilor extreme, tot mai mulți oameni caută metode simple și ieftine pentru a-și răcori locuințele. Unul dintre cele mai populare trucuri de...

O sondă a chinezilor a detectat o explozie cosmică misterioasă. Experții nu știu ce a cauzat-o

O sondă a chinezilor a detectat o explozie cosmică misterioasă. Deși au făcut numeroase cercetări, experții nu știu ce a cauzat-o. Sonda Einstein din China...

Top 10 cele mai inaccesibile piețe imobiliare din Europa

Prețurile locuințelor au depășit cu mult veniturile locale în mare parte din Europa, plasând Lisabona printre cele mai inaccesibile piețe imobiliare de pe continent....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.