StiripesurseCultură și MediaDiverseApple ar putea vinde un abonament pentru funcţii de AI în...

Apple ar putea vinde un abonament pentru funcţii de AI în 2027

Publicat:

Apple ar putea vinde un abonament pentru funcţii de AI în 2027

Apple nu se grăbeşte să monetizeze suita cu funcţii de inteligenţă artificială pe care le va grupa sub egida Apple Intelligence, acest lucru putând să se întâmple în 2027, transmite News.ro.

Cel puţin asta susţin sursele din cadrul companiei citate de Bloomberg. Oficial, compania americană nici nu a spus vreodată până acum că are de gând să vândă astfel de abonamente, potrivit stiripesurse.

Citește și: Kievul anunţă că vrea să oblige Moscova, prin ofensiva în Rusia, la negocieri ‘echitabile’

Aceleaşi surse susţin că executivii Apple au în vedere crearea unui abonament Apple Intelligence+, după modelul iCloud+, care să includă funcţii ce nu sunt disponibile gratuit.

Însă, compania trebuie până atunci să lanseze suficiente funcţii de inteligenţă artificială pentru a avea prima oară un set gratuit şi abia apoi să vină şi cu funcţiile suplimentare pentru un abonament.


Primele funcţii de inteligenţă artificială pentru iPhone vor fi lansate undeva spre finele anului, când compania va livra update-ul iOS 18.1. Apple va continua să actualizeze suita Intelligence în anii care vor urma, îmbunătăţind funcţiile lansate şi adăugând altele noi.

Apple Intelligence+ se va adăuga celorlalte servicii vândute de Apple celor care-i folosesc produsele, alături de Apple TV+, Apple Music, Apple Arcade, iCloud+ şi, în curând, Emergency SOS.

Citește și: Poliția înăsprește măsurile de control pe întreg teritoriul țării pentru a responsabiliza șoferii

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Motivul pentru care pisica ta adoră să stea tolănită pe laptop: face parte dintr-o stratagemă

Proprietarul unei pisici adorabile și prețuite? Atunci sunt șanse mari să strice totul din nou blocându-ți vizualizarea acestei pagini - mai ales dacă citești...

Băutura pe care un chirurg cardiac o numește ‘moartea lichidă’ – nu e alcoolul

Băuturile răcoritoare sunt „moartea lichidă" și nu ar trebui consumate niciodată. Este verdictul unui chirurg cardiac cu triplă certificare, care a publicat lista lucrurilor...

Un bărbat care a mers la sală a adormit în timpul încălzirii.El a fost trezit după șapte ore de somn

Un bărbat care a mers la sală pentru a face mișcare a adormit în timpul încălzirii. El nu a fost deranjat de ceilalți clienți...

Reprezentanții profesorilor cer interzicerea IA în școlile elementare

Reprezentanții profesorilor cer interzicerea inteligenței artificiale în școlile elementare americane. Reuniți în al doilea cel mai mare sindicat din SUA, sindicaliștii au lansat o...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.