StiripesurseȘtirile zileiRăzboi hibrid în Moldova. Cetățenii primesc afișe pline cu „minciuni”

Război hibrid în Moldova. Cetățenii primesc afișe pline cu „minciuni”

Publicat:

Război hibrid în Moldova. Cetățenii primesc afișe pline cu „minciuni”

Cetățenii Republicii Moldova primesc tot mai multe afișe și pliante ce conțin informații false, avertizează reprezentanții Guvernului, scrie Ziarul Național.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, afișele care „apar peste noapte” în locuri publice invocă „pericolul” aderării statului nostru la Uniunea Europeană.  Acțiunile de acest fel se întețesc pe măsură ce se apropie referendumul constituțional.

Purtătorul de cuvânt al Cabinetului de miniștri, Daniel Vodă,  a îndemnat cetățenii să sesizeze poliția, dacă văd mesaje false răspândite sub orice formă în spațiul public, pentru ca aceste cazuri să fi investigate.

Menționăm că, anterior, autoritățile au arătat că astfel de practici reprezintă elemente ale războiului hibrid purtat de Federația Rusă împotriva R. Moldova, care își dorește să împiedice parcursul european al statului nostru, pentru a ne menține în sfera ei de influență.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O renumită destinație de iarnă mizează pe o goană după aur pentru a atrage turiști vara

O stațiune din Laponia a ascuns un lingou de aur în valoare de 20.000 de euro și îi provoacă pe turiști să îl găsească. Inițiativa...

Primul vaccin proiectat cu inteligență artificială a fost testat pe oameni

Cercetătorii de la Universitatea Cambridge au anunțat o premieră medicală care ar putea schimba modul în care lumea se pregătește pentru viitoarele pandemii. Primul vaccin...

Poate AI să înțeleagă depresia? Un studiu deschide noi perspective

Inteligența artificială ar putea deveni un instrument important pentru cercetarea în sănătatea mintală, potrivit unui nou studiu realizat în Germania, transmite Euronews. Problemele de sănătate...

Un fermier și-a transformat vechiul tractor în vehicul electric

Un fermier și-a transformat tractorul vechi de peste 50 de ani în vehicul electric. Proiectul nu s-a încheiat deoarece fermierul vrea ca bateria tractorului...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.