StiripesurseExterneIohannis salută progresul R.Moldova către UE: Sunteți parte firească din familia...

Iohannis salută progresul R.Moldova către UE: Sunteți parte firească din familia europeană

Publicat:

Iohannis salută progresul R.Moldova către UE: Sunteți parte firească din familia europeană

„Eforturile pe care le faceți sunt foarte mari, însă beneficiile apartenenței la Uniune sunt pe măsură, iar cetățenii vor simți aceste beneficii în sistemul de educație, în cel de sănătate, în infrastructură, conectivitate și, desigur, în plan economic”, spune Iohannis la Chișinău.

„Cu zece ani în urmă, în 2014, la scurt timp după ce am fost ales, am efectuat prima vizită în calitate de Președinte al României la Chișinău. Am dorit să transmit astfel un semnal puternic privind atenția deosebită pe care o voi acorda relațiilor noastre bilaterale. Apoi, în 2020, am venit la Chișinău imediat după câștigarea alegerilor de către doamna Președinte Maia Sandu, când cetățenii au semnalat ferm opțiunea lor pro-europeană prin votul exprimat, potrivit stiripesurse.

Citește și: Kievul anunţă că vrea să oblige Moscova, prin ofensiva în Rusia, la negocieri ‘echitabile’

De-a lungul anilor, am efectuat numeroase vizite la Chișinău și am avut onoarea de a fi Președintele României în ceea ce putem numi cea mai bună și prolifică perioadă a cooperării între România și Republica Moldova. Contribuția strategică a României la progresul continuu al Republicii Moldova pe drumul reformelor și al integrării europene este incontestabilă, fiind unul dintre cele mai importante succese de politică externă din ultimii zece ani. Vă felicit și cu acest prilej pentru pașii istorici realizați în procesul de ancorare în marea familie europeană, din care sunteți parte firească, și pentru deschiderea oficială a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană”, a declarat președintele Klaus Iohannis.

Șeful statului a adăugat că șiu că eforturile pe care le face Republica Moldova sunt foarte mari, însă beneficiile apartenenței la Uniune sunt pe măsură, iar cetățenii vor simți aceste beneficii în sistemul de educație, în cel de sănătate, în infrastructură, conectivitate și, desigur, în plan economic: „În plus, Uniunea Europeană reprezintă o comunitate în care identitatea, istoria și independența sunt respectate, nu rescrise sau încălcate brutal. În ceea ce privește reușitele la nivelul cooperării sectoriale bilaterale, doresc să menționez, din multitudinea acestora, o serie de proiecte extrem de importante: Gazoductul Iași-Ungheni-Chișinău a devenit pe deplin funcțional în octombrie 2021 și a consolidat securitatea energetică a Republicii Moldova, fiind punctul focal al unei interconectări ireversibile cu Uniunea Europeană, prin România. Totodată, avem o cooperare solidă pentru dezvoltarea infrastructurii de transport al energiei electrice, un exemplu concret în acest sens fiind construirea interconexiunii Suceava-Bălți. Aceasta va permite României să ajute mai eficient Republica Moldova în cazul unor crize de aprovizionare cu energie electrică. România a intervenit, de altfel, decisiv pentru sprijinirea Chișinăului în momentul în care Rusia a început să folosească energia ca armă geopolitică. Doresc să vă asigur că angajamentul nostru de a vă susține în orice situație de criză, inclusiv din domeniul energiei, este mai ferm ca niciodată”.


Citeşte şi:  Ministerul Apărării avertizează: 'Citații' false pe Telegram răspândesc panică înainte de alegeri

Cooperarea economică este, potrivit președintelui, și aceasta la un nivel înalt: „România este, de mai mulți ani, primul partener comercial al Republicii Moldova, cum și dumneavoastră, doamnă Președinte, tocmai ați subliniat. Peste 1.600 de companii cu capital românesc contribuie la nivelul crescut al investițiilor în domenii diverse și creează, aici, numeroase locuri de muncă. Nu în ultimul rând, continuăm să realizăm multiple proiecte în beneficiul tuturor cetățenilor Republicii Moldova. Acordul privind ajutorul nerambursabil în valoare de 100 de milioane de euro ne oferă un cadru actualizat pentru finanțarea acestor proiecte de interes. Am certitudinea că asistența din partea României prin acest instrument va continua să aducă o schimbare în bine în viața tuturor cetățenilor Republicii Moldova”.

„Foarte aproape de noi, agresiunea ilegală a Rusiei asupra Ucrainei continuă deja de mai bine de doi ani. În același timp, războiul hibrid purtat asupra Republicii Moldova și a cetățenilor săi este tot mai intens și ia forme tot mai grave. În contextul regional atât de complex, consolidarea independenței pe toate planurile rămâne o premisă esențială pentru dezvoltarea cuprinzătoare și afirmarea democratică, europeană a Republicii Moldova. Așa cum ați văzut cu câteva momente în urmă, am semnat astăzi, cu doamna Președinte Maia Sandu, o Declarație Comună privind reziliența Republicii Moldova. Este un document politic ce susține și întărește cooperarea bilaterală în acest domeniu vital și recunoaște pașii importanți pe care autoritățile de la Chișinău i-au făcut în ultimii ani pe calea europeană. Totodată, această Declarație reprezintă și o reconfirmare a sprijinului multidimensional pe care România îl acordă Republicii Moldova pentru consolidarea rezilienței instituționale și la nivelul societății.

Citeşte şi:  Doi soți sunt cercetați penal pentru că au bătut un bărbat de 60 ani

Citește și: 278 de secții de votare vor fi deschise în străinătate

În această toamnă, inclusiv prin participarea la referendumul privind integrarea europeană, cetățenii Republicii Moldova vor avea oportunitatea istorică să opteze pentru stabilitate, securitate și bunăstare, pentru continuitate pe drumul european. Este vital ca vocea dumneavoastră să fie foarte clar auzită aici, la Chișinău, la Bruxelles, în toate capitalele europene și la nivel internațional!

România vă va fi alături, drept cel mai de încredere și activ susținător al parcursului european, și încurajez, de la acest pupitru, toți partenerii internaționali să sprijine consistent și pe termen lung Republica Moldova și pe cetățenii săi! Angajamentul strategic al României pentru dezvoltarea democratică a Republicii Moldova va rămâne de nezdruncinat și asta pe termen lung”, a mai spus Iohannis.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un expert în călătorii a stabilit care este cea mai ieftină țară din lume pentru turiști

Un expert în călătorii a stabilit că Uzbekistan este cea mai ieftină țară din lume pentru turiști. Un fel de mâncare costă 3 euro,...

Riscurile psihosociale la locul de muncă ucid în tăcere. Peste 840.000 de decese anual

Riscurile psihosociale la locul de muncă reprezintă una dintre cele mai mari provocări pentru sănătatea angajaților la nivel mondial.Un raport recent al Organizației Internaționale...

Noi reguli pe plajele din Grecia. Autoritățile elene susțin că sunt ‘prea mulți turiști’

Grecia a impus noi reguli privind plajele. Autoritățile elene susțin că sunt „prea mulți turiști” care pun în pericol plajele sălbatice. Regulile stricte restricționează...

Studiu: Abilitățile dezvoltate în primii ani pot proteja creierul copiilor afectați de stres

Un nou studiu sugerează că dezvoltarea unor abilități de bază în copilăria timpurie poate reduce impactul negativ al stresului prenatal asupra creierului, într-un mediu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.