StiripesurseExterneUn fizician rus care a lucrat la programul pentru rachete supersonice,...

Un fizician rus care a lucrat la programul pentru rachete supersonice, condamnat la 15 ani de închisoare pentru ‘trădare de stat’

Publicat:

Un fizician rus care a lucrat la programul pentru rachete supersonice, condamnat la 15 ani de închisoare pentru ‘trădare de stat’

Aleksandr Şipliuk, un fizician rus respectat, a fost condamnat marţi la 15 ani de închisoare pentru trădare, aceasta fiind cea mai recentă condamnare la închisoare pentru un om de ştiinţă care a lucrat la programul de rachete hipersonice al ţării, relatează The Guardian.

Tribunalul din Moscova l-a găsit marţi vinovat de „trădare de stat” pe Aleksandr Şipliuk, directorul în vârstă de 57 de ani al unui institut ştiinţific siberian de top, în urma unui proces desfăşurat cu uşile închise, potrivit stiripesurse.

Citește și: Crește nemulțumirea rușilor. Putin nu a mai fost așa de puțin popular de la mobilizarea parțială din 2022

Cel puţin 12 oameni de ştiinţă ruşi de rang înalt au fost arestaţi în ultimii ani, dintre care cel puţin trei, inclusiv Şipliuk, lucrau la prestigiosul Institut Hristianovici de Mecanică Teoretică şi Aplicată din Novosibirsk, cel mai mare oraş din Siberia şi un important centru ştiinţific. Experţii spun că aceste procese indică o „obsesie a spionajului” şi o paranoia crescândă în rândul elitelor politice ruse cu privire la producţia militară rusă.

Publicaţia independentă rusă Novaia Gazeta a scris că Şipliuk era suspectat că ar fi împărtăşit informaţii clasificate în cadrul unei conferinţe ştiinţifice din China, în 2017. Şipliuk a negat acuzaţiile, afirmând că informaţiile pe care le-a prezentat erau deja disponibile publicului din surse deschise.


Serviciul rus al BBC a relatat că Şipliuk a refuzat un acord de recunoaştere a vinovăţiei.

În mai, Rusia l-a condamnat pe Anatoli Maslov, în vârstă de 78 de ani, profesor de aerodinamică la acelaşi institut şi coleg al lui Şipliuk, la 14 ani de închisoare pentru trădare. Presa rusă a relatat că acesta a fost acuzat că a transmis serviciilor secrete germane date clasificate referitoare la programul rus de rachete hipersonice.

Rusia s-a autoproclamat lider mondial în domeniul rachetelor hipersonice, arme de ultimă generaţie capabile să transporte încărcături utile la o viteză de până la 10 ori mai mare decât cea a sunetului, pentru a străpunge sistemele de apărare aeriană.

În timp ce cazurile de trădare s-au concentrat pe cei care ar fi luptat pentru Ucraina sau ar fi ajutat-o, altele au început să apară treptat în instituţii de stat aparent loiale, cum ar fi centrele de cercetare ştiinţifică care au contribuit la cercetarea armamentului pe care Rusia îl foloseşte pentru a lovi Ucraina.

Procesele împotriva oamenilor de ştiinţă se desfăşoară în secret, puţine detalii despre acuzaţii fiind făcute publice.

Definiţia vagă a spionajului în Rusia facilitează intentarea de procese împotriva oamenilor de ştiinţă, inclusiv acuzaţii legate de participarea acestora la proiecte internaţionale, chiar şi la cele iniţiate cu mult înainte de invazia la scară largă a Ucrainei.

Citește și: Iohannis, întrebat ce va face din decembrie: ‘Nu cred că este relevantă persoana mea după încheierea mandatului’

Cazurile evidenţiază, de asemenea, influenţa crescândă a serviciilor de securitate, care par să fi fost încurajate să iniţieze mai multe urmăriri penale de această natură. Sentinţele lungi înseamnă că experţii acuzaţi şi-ar putea petrece restul vieţii după gratii.

Au existat deja cazuri de oameni de ştiinţă care au murit în arest preventiv. În octombrie 2022, Valeri Mitko, un om de ştiinţă rus în vârstă de 81 de ani arestat pentru înaltă trădare, a murit în arest la domiciliu după mai multe atacuri de cord. Anul trecut, Dmitri Kolker, în vârstă de 54 de ani, directorul Laboratorului de optică cuantică de la Universitatea de Stat din Novosibirsk, care era reţinut într-o anchetă de spionaj, a murit la două zile după arestare în timp ce era tratat într-un spital pentru cancer în stadiul 4.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Manfred Weber: ‘Locul Republicii Moldova este în UE’

Președintele Partidului Popular European (PPE), Manfred Weber, a efectuat o vizită la sediul Platformei Demnitate și Adevăr (DA), unde a discutat cu reprezentanții formațiunii...

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Doi moldoveni au fost condamnați în Ucraina după ce au incendiat o clădire administrativă

Doi cetățeni ai Republicii Moldova, ambii în vârstă de 27 de ani, au fost condamnați în Ucraina la câte 12 ani de închisoare cu...

Programul activităților de reintegrare pentru anul 2026 a fost publicat în Monitorul Oficial

Programul activităților de reintegrare a ţării pentru anul 2026 a fost publicat în Monitorul Oficial. Documentul include 30 de proiecte și inițiative destinate dezvoltării...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.