StiripesurseȘtirile zileiMoscova denunţă o ''campanie de informare preelectorală'' a SUA şi ameninţă...

Moscova denunţă o ”campanie de informare preelectorală” a SUA şi ameninţă cu acţiuni de răspuns

Publicat:

Moscova denunţă o ”campanie de informare preelectorală” a SUA şi ameninţă cu acţiuni de răspuns

Moscova va viza media americane ca răspuns la acţiunile SUA împotriva televiziunii de stat ruse RT, a declarat joi purtătoarea de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe rus, Maria Zaharova, care a calificat sancţiunile americane drept “campanie de informare preelectorală orchestrată” de SUA, informează Reuters şi AFP, potrivit stiripesurse.ro.

“Este vorba evident de o operaţiune, de o campanie de informare (…) care a fost pregătită demult şi care este necesară odată cu apropierea ultimei faze a ciclului electoral” din SUA, a denunţat Zaharova într-un interviu pentru agenţia de presă RIA Novosti.

Citeşte şi: De ce sunt românii bolnavi, săraci și fără prea multă școală – Stiripesurse.md

Purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse a afirmat că, “fără îndoială”, Moscova pregăteşte un răspuns la aceste noi sancţiuni, care “fac să se cutremure toată lumea”, cu două luni înainte de alegerile prezidenţiale din SUA. Zaharova a descris sancţiunile americane drept “o vânătoare de vrăjitoare”, menită să sperie populaţia SUA.

Moscova denunţă o ”campanie de informare preelectorală” a SUA şi ameninţă cu acţiuni de răspuns

“Va exista un răspuns la acţiunile autorităţilor SUA, care contravin direct obligaţiilor lor în ceea ce priveşte asigurarea accesului liber la informaţie şi pluralismul media”, a declarat Zaharova, potrivit Reuters.


Miercuri, autorităţile americane au dezvăluit o serie de măsuri, printre care urmăriri penale şi sancţiuni, pentru a răspunde tentativelor de ingerinţă în alegerile din SUA, tentative pe care ea le impută rivalului său rus.

Astfel, SUA au anunţat confiscarea a 32 de nume de domeniu utilizate de Moscova, potrivit Washingtonului, în cadrul unei “campanii menite să influenţeze rezultatul” viitoarelor alegeri prezidenţiale, precum şi sancţiuni împotriva a 10 indivizi, dintre care şase responsabili ai RT, inclusiv redactorul-şef Margarita Simonian şi două persoane inculpate.

Moscova denunţă o ”campanie de informare preelectorală” a SUA şi ameninţă cu acţiuni de răspuns

Preşedintele rus Vladimir Putin “este la curent” cu aceste operaţiuni de ingerinţă electorală, a afirmat Casa Albă.

La rândul său, Departamentul de Stat american a impus restricţii de eliberare a vizelor la adresa grupului media din care face parte RT, Rossia Segodnia, precum şi altor filiale ale acestei companii.

RT, media publică lansată în 2005, este acuzată de ţările occidentale, care au restrâns substanţial sau chiar au interzis difuzarea ei, că este un canal de dezinformare şi că încearcă să submineze democraţiile occidentale, alimentând discordia şi difuzând informaţii false.

Serviciile de informaţii americane au conchis că au existat ingerinţe ruseşti în alegerile prezidenţiale din 2016 şi 2020 pentru a-l favoriza pe candidatul republican Donald Trump, ceea ce acesta contestă în mod categoric, iar Moscova a dezminţit.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cei cinci polițiști de la IP Botanica, reținuți pentru presupusă luare de mită de la traficanți de droguri, au fost plasați în arest la...

Cei cinci polițiști de la Inspectoratul de Poliție (IP) Botanica, reținuți pentru presupusă luare de mită de la traficanți de droguri, au fost plasați...

Accident în lanț pe bulevardul Dacia. O femeie a ajuns la spital

O femeie de 33 de ani a fost transportată la spital în urma unui accident rutier produs în seara zilei de 3 iunie pe...

Încep examenele naționale de absolvire a gimnaziului

Peste 34.000 de elevi vor susține, în perioada 4-15 iunie, examenele naționale de absolvire a gimnaziului. Astăzi, 4 iunie are loc examenul la Istoria...

Mesaje de susținere de la Bruxelles. Deputații moldoveni au discutat cu reprezentanții instituțiilor europene despre procesul de integrare

O delegație a Parlamentului Republicii Moldova s-a aflat, în perioada 1–3 iunie, la Bruxelles, într-o vizită de studiu la Parlamentul European. Subiectele abordate au...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.