StiripesurseDiasporaComisia LIBE a PE recomandă activarea procedurii articolului 7 al Tratatului...

Comisia LIBE a PE recomandă activarea procedurii articolului 7 al Tratatului UE împotriva Ungariei pentru încălcarea valorilor europene

Publicat:

Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE) a Parlamentului European a recomandat luni activarea procedurii articolului 7 al Tratatului Uniunii Europene împotriva Ungariei pentru încălcarea valorilor fundamentale ale Uniunii Europene sub guvernarea lui Viktor Orban, informează site-ul Euractiv, potrivit agerpres.

‘Cât timp va mai sta Uniunea Europeană pasivă şi asista la îndepărtarea ‘iliberală’ a Ungariei de la democraţie? Drepturile poporului ungar la liberă exprimare şi egalitate în faţa legii trebuie protejate de dorinţa lui Orban de a împinge ţara spre autoritarism’, a declarat eurodeputata Judith Sargentini, autoarea raportului, după vot.

Citește și : Siria: Mii de persoane s-au refugiat în estul provinciei Daraa în timp ce luptee se intensifică (OSDO)

Raportul privind situaţia statului de drept în Ungaria, adoptat cu 37 de voturi pentru şi 19 împotrivă, cheamă statele membre să deschidă o procedură disciplinară împotriva acestui stat, constatând ‘un risc clar de încălcare gravă a valorilor Uniunii Europene’.

Documentul, care se bazează pe opiniile unui mare număr de experţi şi de reprezentanţi ai unor instituţii naţionale şi europene, arată că acţiunile guvernului condus de Viktor Orban au condus la o deteriorare serioasă în ce priveşte statul de drept, democraţia şi drepturile fundamentale.


Raportul mai constată că, în Ungaria, independenţa justiţiei, libertatea de exprimare şi a presei, libertatea instituţiilor academice sunt în pericol, şi arată spre corupţia la nivel de stat şi relele tratamente aplicate migranţilor şi solicitanţilor de azil.

Raportul LIBE a fost adoptat după ce parlamentul de la Budapesta a votat, săptămâna trecută, un pachet de legi antiimigraţie.

‘Vremea complacerii a trecut, Comisia şi Consiliul nu pot ignora vocea Parlamentului European. Ele trebuie să acţioneze în sfârşit pentru a-l pune la punct pe Orban’, a declarat Louis Michel, raportorul din umbră al Grupului Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (ALDE), după vot.

Citește și : Franţa: Anchetă preliminară pentru presupusă finanţare ilegală a campaniei a lui Macron

Plenul PE urmează să supună la vot pe 12 septembrie iniţierea procedurii legale care ar putea priva Ungaria de dreptul de vot în Consiliu.

Deşi este cu totul improbabil că procedura să se încheie cu cel mai ridicat nivel de sancţiuni, votul LIBE poate fi considerat o acţiune mai degrabă simbolică împotriva lui Viktor Orban şi a familiei sale politice europene, Partidul Popular European (PPE), care a fost acuzat recent că îi protejează pe premierul ungar şi partidul său FIDESZ, închizând ochii la acţiunile acestora în plan intern.

Reacţionând după votul LIBE, Orban a susţinut că este vorba despre un ‘raport Soros’, ce are ca scop să facă presiuni pentru ca Ungaria să-şi schimbe poziţia faţă de migraţie, notează MTI. ‘Cu toate acestea, de vreme ce alegătorii ungari au luat deja o decizie pe această temă, nu a rămas nimic de discutat’, a afirmat premierul, în faţa presei, referindu-se la victoria în alegerile din aprilie a partidului său.

Orban a mai afirmat că raportul a fost pregătit de eurodeputata Verzilor Judith Sargentini, care face parte din echipa miliardarului american George Soros.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

CEDO obligă R. Moldova să plătească peste jumătate de milion de euro într-un dosar instrumentat de Domnica Manole

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a obligat Republica Moldova să plătească 560.000 de euro companiei Seksimp Group SRL, într-un dosar ce vizează vânzarea...

Armenia, o altă piesă de domino care îi scapă printre degete lui Putin

Armenia este cea mai recentă monedă post-sovietică care i-a scăpat printre degete președintelui rus Vladimir Putin de la izbucnirea războiului din Ucraina, din cauza...

Deficitul la fondul de pensii este de peste 3 miliarde de lei

Deficitul fondului de pensii din Republica Moldova este de peste 3 miliarde de lei, a anunțat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru. Potrivit...

Delegația transnistreană critică poziția R. Moldova în CUC

Delegația transnistreană la Comisia Unificată de Control (CUC) a emis o declarație „privind acțiunile provocatoare ale Republicii Moldova împotriva procesului de menținere a păcii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.