StiripesurseDiasporaO furgonetă a intrat cu viteză în sediul De Telegraaf din...

O furgonetă a intrat cu viteză în sediul De Telegraaf din Amsterdam – VIDEO

Publicat:

O furgonetă a luat foc după ce s-a izbit, marţi dimineaţă, de faţada din sticlă a clădirii care găzduieşte sediul cotidianului olandez De Telegraaf, situată la periferia metropolei Amsterdam, poliţia apreciind că este vorba despre un act intenţionat, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Nicio persoană nu a fost rănită, clădirea fiind aproape goală în momentul producerii incidentului, în jurul orei locale 04:00 (02:00 GMT).

Poliţia olandeză a declarat că şoferul vehiculului a fugit de la locul incidentului cu ajutorul unei alte maşini, condusă probabil de un complice. Ambii suspecţi erau în libertate marţi dimineaţă.

De Telegraaf este cel mai mare cotidian din Olanda, fiind specializat în informaţii despre infracţionalitate şi sport. Redactorul-şef al publicaţiei, Paul Jansen, a afirmat că motivele acestui act sunt neclare deocamdată. ”Din păcate, jurnalismul este încă o dată ţinta atacurilor. Acest lucru ne îngrijorează, dar noi nu ne vom lăsa intimidaţi”, a spus Jansen.

Într-o postare pe Twitter, premierul olandez Mark Rutte a descris atacul drept ”o palmă pe faţa presei libere şi a democraţiei olandeze”.


În cursul săptămânii trecute, în aceeaşi zonă din Amsterdam a fost utilizat un lansator de rachete în direcţia unei clădiri unde se află sediul mai multor reviste. Un bărbat în vârstă de 41 de ani a fost arestat în urma acelui incident, care nu s-a soldat cu victime.

Ştire iniţială: O furgonetă s-a izbit marţi dimineaţă de clădirea care găzduieşte sediul cotidianului olandez De Telegraaf, situată la periferia metropolei Amsterdam, poliţia apreciind că este vorba despre un act intenţionat, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Nicio persoană nu a fost rănită în acest incident.

Citeşte şi: Pe urmele lui Escobar. Cadavrele jurnaliştilor ecuadorieni asasinaţi au fost desoperite în Columbia

O furgonetă de culoare albă s-a lovit de faţada din sticlă a clădirii respective în jurul orei locale 04:00 (02:00 GMT), după care a luat foc.

Poliţia olandeză a declarat că şoferul vehiculului a fugit de la locul incidentului.

De Telegraaf este cel mai mare cotidian din Olanda, fiind specializat în informaţii despre infracţionalitate şi sport.

În cursul săptămânii trecute, în aceeaşi zonă din Amsterdam a fost utilizat un lansator de rachete în direcţia unei clădiri unde se află sediul mai multor reviste. Un bărbat în vârstă de 41 de ani a fost arestat în urma acelui incident, care nu s-a soldat cu victime. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Moldova aliniază cadrul național privind prevenirea și combaterea discriminării la standardele europene

Republica Moldova consolidează cadrul național în materia prevenirii și combaterii discriminării, prin asigurarea unei transpuneri complete şi coerente a acquis-ului Uniunii Europene şi prin...

Escrocherii telefonice cu pagube de peste 600.000 de lei: victimele au transmis banii fizic unor necunoscuți

În ultimele 24 de ore, Poliția nu a înregistrat cazuri noi de fraudă telefonică. Totuși, au fost raportate alte două cazuri de escrocherie comise...

Autocisternă din Republica Moldova, mistuită de flăcări pe un drum din România

O autocisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu benzină, a fost cuprinsă de flăcări marți, după ce s-a ciocnit cu un buldoexcavator pe DN2A,...

Peste 10 mii de dosarele de admitere în universitățile din țară, depuse în prima zi de la lansarea concursului

Peste 10 mii de candidați la studii superioare de licență, master și integrate au depus dosarele de admitere în universitățile din țară, în prima...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.