StiripesurseSocialFOTO/ Oficialii moldoveni, la Euro Marathon 2024: „Alergăm cu toții în...

FOTO/ Oficialii moldoveni, la Euro Marathon 2024: „Alergăm cu toții în direcția Uniunii Europene”

Publicat:

FOTO/ Oficialii moldoveni, la Euro Marathon 2024: „Alergăm cu toții în direcția Uniunii Europene”

Mii de cetățeni ai R. Moldova au alergat pe străzile capitalei, pentru a-și arăta dorința de a consolida o societate europeană. Printre participanții la Euro Marathon 2024, se numără premierul țării, Dorin Recean, ambasadorul Uniunii Europene în R. Moldova, Janis Mazeiks, și mai mulți miniștri moldoveni. „Prin această cursă, nu doar că promovăm un stil de viață sănătos, dar și consolidăm spiritul nostru european”, a scris Recean pe rețelele de socializare, scrie agora.md.

La 8 septembrie, în centrul capitalei, a avut loc evenimentul Euro Marathon 2024. Mii de persoane s-au adunat în Piața Marii Adunări Naționale și au alergat până la zece kilometri, pentru a demonstra unitatea și dorința de a construi o societate europeană prosperă.

...

Euro Marathon 2024

Sporter.md


La eveniment, au participat sportivi profesioniști, amatori, dar și mai mulți oficiali din R. Moldova și reprezentanți UE. Printre cei prezenți, au putut fi observați premierul R. Moldova, Dorin Recean, ministrul Educației, Dan Perciun, și ambasadorul UE în R. Moldova, Janis Mazeiks.

Premierul a scris pe rețelele de socializare că scopul participării la maraton a fost „viitorul european al Republicii Moldova”.

Ne-am adunat azi în Piața Marii Adunări Naționale la EURO Marathon cu un scop comun: viitorul european al Republicii Moldova. Pregătirea țării noastre pentru integrarea în Uniunea Europeană este un obiectiv strategic, care necesită o societate puternică, unită și plină de energie. Avem nevoie de oameni activi și viguroși, alături de care să construim Moldova Europeană.

Autor: Dorin Recean, premierul R, Moldova

Sunt sigur că vom atinge obiectivul nostru comun și că vom avea un parcurs frumos, sănătos și european, astăzi și în viitor.

Autor: Janis Mazeiks, ambasadorul UE în R. Moldova

În cadrul unui discurs, ministrul Educației, Dan Perciun, a comparat maratonul cu procesul de integrare europeană a R. Moldova. „Alergăm cu toții în direcția Uniunii Europene”.

Punctul de start este, punctul de final este, unde avem de mers este evident. Până la urmă, de noi o să depindă cât de repede o să ajungem acolo. Cu cât mai mult efort o să depunem, cu atât mai repede o să ajungem în UE.

Autor: Dan Perciun, ministrul Educației

...

Euro Marathon 2024

Fb/Dorin Recean

Traseul a fost parcurs și de reprezentanții Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. „Alergăm pentru Moldova Europeană”, a scris ministrul Andrei Spînu, într-un mesaj pe Telegram.

...

Andrei Spînu, la Euro Marathon 2024

t.me/spinuandrei

La maraton, au fost prezenți și ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, alături de echipa Parlamentului, în frunte cu deputatul Radu Marian.

...

Dumitru Alaiba și Radu Marian, la Euro Marathon 2024

t.me/radumarian

Traseul cursei a fost Piața Marii Adunări Naționale – str. A. Pușkin – Constantin Tănase – bulevardul Grigore Vieru – strada Romană – Mitropolitul Gavriil Bănulescu Bodoni.

În perioada desfășurării evenimentului sportiv, circulația transportului public a fost sistată în centrul capitalei.

Acest eveniment este organizat de Sporter.md și se desfășoară cu sprijinul Președinției Republicii Moldova, Guvernului Republicii Moldova, Ministerului Educației și Cercetării, Europe Café, USAID, UNICEF, UNFPA și Fundației Soros.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.