StiripesurseCultură și MediaFestivalul Pădurilor, amânat pentru 21 septembrie din cauza ploilor

Festivalul Pădurilor, amânat pentru 21 septembrie din cauza ploilor

Publicat:

Festivalul Pădurilor, amânat pentru 21 septembrie din cauza ploilor

Festivalul Pădurilor, care urma să aibă loc pe 14 septembrie la reședința prezidențială de la Condrița, a fost amânat pentru sâmbătă, 21 septembrie. Decizia a fost luată, având în vedere prognoza cu privire la ploile abundente din acest weekend, anunță organizatorii.

Toate datele actualizate despre eveniment vor fi plasate pe pagina oficială a Festivalului Pădurilor, potrivit jurnal.md.

Citește și: Crește nemulțumirea rușilor. Putin nu a mai fost așa de puțin popular de la mobilizarea parțială din 2022

Reamintim că evenimentul este organizat de Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Societatea Ecologică “Biotica” și face parte din acțiunile Programului Național de Împădurire.

Prin organizarea festivalului, un eveniment cu expoziții, ateliere, discuții, activități, distracții, relaxare, iarmaroc și programe artistice, organizatorii își propun să vorbească unui public cât mai numeros despre necesitatea și oportunitățile pe care le avem pentru împădurirea republicii.


Festivalul este este organizat de Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Societatea Ecologică “Biotica”, cu sprijinul Suediei, în parteneriat cu Președinția Republicii Moldova, Ministerul Mediului, Ministerul Afacerilor Interne, Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare și Norvegia, Primăria mun. Chișinău, Lafarge Moldova, EcoRep Moldova, Orange Moldova, MoldControl și EcoLocal.

Citește și: Vladimir Zelenski: Ucraina are ”nevoie de o nouă energie” după doi ani şi jumătate de război cu Rusia

Amintim că Programul Național de Împădurire, creat la inițiativa Președintei Maia Sandu, a fost lansat în toamna anului 2023 și urmărește mobilizarea întregii țări pentru plantarea a peste 145 000 de hectare de păduri în următorii 10 ani.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Transportatorii de mărfuri vor trece la documente electronice prin sistemul eFTI

Transportatorii de mărfuri din Republica Moldova vor trece treptat de la documentele pe hârtie la transmiterea electronică a informațiilor despre transport. Ministerul Infrastructurii și...

70 de școli și grădinițe vor introduce fotbalul în activitățile educaționale

70 de instituții de educație timpurie și de învățământ primar se alătură proiectelor „Fotbal în grădinițe” și „Fotbal în școli” lansate de Federația Moldovenească...

Mihai Popșoi a avut o discuție telefonică cu omologul său sloven

Șeful diplomației de la Chișinău, Mihai Popșoi, a avut o convorbire telefonică cu noul ministru al afacerilor externe și europene al Sloveniei, Tone Kajzer....

VIDEO Un sfert dintre pensionarii din Moldova încă lucrează

După zeci de ani dedicați profesiei, mulți pensionari din Republica Moldova aleg să muncească în continuare, fie pentru a-și acoperi cheltuielile, fie pentru a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.