StiripesurseȘtirile zileiPutin îl primeşte la Kremlin pe omul de încredere al lui...

Putin îl primeşte la Kremlin pe omul de încredere al lui Donald Trump

Publicat:

Preşedintele rus Vladimir Putin îl va primi miercuri, la Moscova, pe consilierul american pentru securitate naţională al liderului american Donald Trump, John Bolton, în vizită în Rusia pentru a pregăti o posibilă întrevedere între cei doi preşedinţi, a anunţat Kremlinul, informează AFP, potrivit agerpres.

“Preşedintele îl va primi pe Bolton la Kremlin”, a anunţat purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov.

Citeşte şi: Albania refuză amplasarea taberelor de refugiaţi pe teritoriul său

Discuţiile celor doi lideri se vor axa pe “principalele probleme internaţionale”, precum şi pe “starea tristă a relaţiilor bilaterale”, a precizat el.

John Bolton va avea de asemenea întrevederi cu responsabili ai Consiliului de Securitate al Rusiei şi cu Iuri Uşakov, consilierul pentru afaceri externe al lui Vladimir Putin, potrivit aceleiaşi surse de informaţie.


La rândul său, Ministerul de Externe al Federaţiei Ruse a anunţat că John Bolton va fi primit miercuri de şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov.

O conferinţă a lui Bolton este prevăzută pentru orele 16:30 GMT, pentru a face un bilanţ al vizitei sale în Rusia.

Citeşte şi: GRAV accident de circulaţie în Germania. Un om a murit şi alţi 30 sunt răniţi

Potrivit Casei Albe, Bolton este la Moscova pentru a evoca o posibilă întrevedere între preşedintele american Donald Trump şi omologul său rus. Cea mai recentă întrevedere între Trump şi Putin datează din noiembrie 2017 şi a avut loc în Vietnam.

O astfel de întrevedere directă va fi urmărită cu mare atenţie, din cauza acuzaţiilor de ingerinţă rusă în alegerile prezidenţiale americane din 2016. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Scumpirile din România, aproape de trei ori mai mari decât media UE

Rata anuală a inflației în Uniunea Europeană a crescut până la 3,3% în mai, de la un nivel de 3,2% în aprilie, iar România...

ODA și Uniunea Europeană au finalizat proiectul ‘UE pentru IMM-uri’

Acest lucru a fost anunțat de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), care, împreună cu Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării și Delegația Uniunii Europene în...

Operatorii economici vor fi obligați să dețină garanții financiare pentru compensarea daunelor de mediu

Operatorii economici, cu activități ce pot afecta mediul, vor trebui să demonstreze că dispun de resurse financiare pentru prevenirea, repararea sau compensarea eventualelor daune....

Cristina Gherasimov și Marcin Bosacki au discutat la Chișinău despre pașii următori ai Republicii Moldova pe calea aderării la UE

Preluarea bunelor practici din experiența Poloniei în procesul de integrare europeană și prioritățile Republicii Moldova după deschiderea negocierilor pe primul cluster de aderare la...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.