StiripesurseCultură și MediaZiua Națională a Vinului, în primul weekend al lunii octombrie, în...

Ziua Națională a Vinului, în primul weekend al lunii octombrie, în Piața Marii Adunări Naționale

Publicat:

Ziua Națională a Vinului, în primul weekend al lunii octombrie, în Piața Marii Adunări Naționale

Tradițiile milenare în vinificație, măiestria vinificatorilor și a oenologilor, precum și Vinul Moldovei vor fi celebrate în primul weekend al lunii octombrie. Cea de-a XXIII-a ediție a Zilei Naționale a Vinului (ZNV) – eveniment emblematic, care consolidează poziția Moldovei în rândul țărilor producătoare de vinuri de înaltă calitate, va avea loc pe 5 și 6 octombrie, în Piața Marii Adunări Naționale, transmite MOLDPRES.

Desfășurată cu sloganul „Vinul nostru uimitor de bun”, această ediție vine să sublinieze ceea ce Moldova are mai bun de oferit, într-un context de excelență și inovație vinicolă, potrivit ziuadeazi.md.

Citește și: România, cel mai mare exportator de cereale din UE în primele luni ale sezonului 2024/25

„În acest an marcăm un salt important pentru industria vinicolă, deschizând un nou capitol al dezvoltării, unde tradiția milenară în vinificație se întâlnește cu inovația și noile tehnologii, sub umbrela Wine of Moldova. Unexpectedly Great/Vinul Moldovei. Uimitor de Bun. Noul slogan subliniază evoluția continuă, prin care ne propunem să cristalizăm tot ceea ce are Moldova mai bun și angajamentul de a produce vinuri de o calitate excepțională, care să concureze cu cele mai apreciate din toată lumea”, a estimat Ștefan Iamandi, directorul Oficiului Național al Viei și Vinului.

Astfel, peste 90  de vinificatori își vor prezenta creațiile – de la vinurile consacrate, care le-au adus medalii la competițiile internaționale, la vinuri din noua roadă și lansări de noi produse.


În acest an Ziua Națională a Vinului aduce o schimbare importantă în formatul evenimentului, menită să îmbunătățească experiența participanților și să permită o degustare mai corectă a aromelor și gusturilor vinurilor. Zona dedicată gastronomiei va fi mutată de-a lungul bulevardului Ștefan cel Mare și Sfânt, între străzile A. Pușkin și V. Pârcălab, oferind un spațiu mai amplu și accesibil pentru vizitatori, astfel încât aceștia să poată savura pe deplin atât vinurile, cât și poveștile din spatele fiecărei sticle de vin.

Ziua Națională a Vinului este o ocazie unică de a promova Moldova ca destinație vinicolă de top, atrăgând mii de turiști, experți internaționali din domeniu, precum și iubitori ai vinurilor de calitate.

Citește și: Maia Sandu vrea ca familiile moldovenilor să rămână în ţară

Evenimentul este organizat de Oficiul Național al Viei și Vinului, cu sprijinul partenerului strategic Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) Moldova și Fondul American pentru Întreprinderi Ucraina-Moldova (UMAEF – Ukraine-Moldova American Enterprise Fund). Parteneri instituționali: Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare al Republicii Moldova și Ministerul Culturii al Republicii Moldova.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Grecia vrea să interzică trotinetele electrice pentru minorii sub 17 ani

Guvernul Greciei intenționează să înăsprească semnificativ legislația privind utilizarea trotinetelor electrice, propunând interzicerea acestora pentru persoanele cu vârsta sub 17 ani. Măsura vine pe fondul...

Cum să îți protejezi bebelușul în timpul caniculei. Sfaturi recomandate pentru părinți

Pe timp de caniculă, bebelușii și copiii mici au nevoie de o îngrijire suplimentară. Aceste sfaturi pot reduce anxietatea părinților îngrijorați de sănătatea copilului...

Horoscop 23 iulie 2026

Soarele intră în Leu și aduce energie, optimism și dorință de afirmare. Leii se bucură de magnetism și vitalitate, Racii primesc claritate în plan...

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.