StiripesurseExterneWSJ: Un milion de morţi şi răniţi ucraineni şi ruşi în...

WSJ: Un milion de morţi şi răniţi ucraineni şi ruşi în doi ani şi jumătate de război în Ucraina şi consecinţe demografice grave pe termen lung

Publicat:

WSJ: Un milion de morţi şi răniţi ucraineni şi ruşi în doi ani şi jumătate de război în Ucraina şi consecinţe demografice grave pe termen lung

Un milion de oameni au fost ucişi sau răniţi – ucraineni şi ruşi -, cu consecinţe demografice grave, în cei doi ani şi jumătate ai Războiului din Ucraina, potrivit unei anchete The Wall Street Journal (WSJ), relatează France24.

Costul uman al Războiului din Ucraina este o problemă majoră, atât pentru Moscova, cât şi pentru Kiev, însă numărul exact al militarilor ucişi în luptă este un secret bine păstrat, potrivit stiripesurse.

Citește și: Preşedintele Comitetului militar al NATO: Ucraina are dreptul legal şi militar de a lovi adânc în interiorul Rusiei pentru a obţine un avantaj de luptă

Însă această anchetă a cotidianului american publicată marţi estimează un bilanţ global de un milion de morţi şi de răniţi de la începutul conflictului, la 24 februarie 2022.

În privinţa armatei ucrainene, ziarul evocă – citând surse ucrainene confidenţiale – un bilanţ stabilit în 2024 de 80.000 de morţi şi 400.000 de răniţi.


În privinţa armatei ruse, WSJ se bazează pe estimări ale serviciilor de spionaj din Occident, cele mai mari evocând 200.000 de morţi şi 400.000 de răniţi, un bilanţ cu mult mai mare, din cauza strategiei ”cărnii de tun” ruseşti.

POPULAŢIA UCRAINEANĂ, ÎN CĂDERE LIBERĂ

Însă, dincolo de pierderile umane, WSJ insistă asupra consecinţelor demografice pe termen lung ale Războiului din Ucraina.

Una dintre motivaţiile lui Vladimir Putin în invazia Ucrainei era umflarea numărului locuitorilor Rusiei.

În 2014, anexarea Crimeei i-a permis să adauge 2,4 milioane de cetăţeni, potrivit lui Ivan Krastev, un politolog bulgar specialist în demografie europeană, citat de WSJ.

”Demografia este o prioritate pentru Putin, care vrea să folosească Ucraina şi locuitorii ei pentru a consolida nucleul slav al Rusiei. Însă pentru Ucraina este o dilemă existenţială: câte pierderi poate suferi o ţară fără să-şi compromită viitorul?”, declară el cotidianului american.

Citește și: La scrutinele din 20 octombrie, peste hotare vor fi deschise 234 de secții de vot

În afară de militarii ucişi în luptă, există pierderi civile care rămân necunoscute, şase milioane de ucraineni au fugit din ţară, iar decesele care nu sunt legate în mod direct de război depăşesc mult naşterile.

În primele şase luni din 2024, în Ucraina s-au înregistrat 250 000 de morţi şi doar 87 000 de naşteri.

Rezultatul este că populaţia ucraineană – de 40 de milioane de locuitori la începutul lui 2022, cu tot cu crimeea – este în prezent de 25-27 de milioane de locuitori, potrivit unor estimări guvernamentale în teritoriile aflate în prezent sub controlul Kievului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Fosta locuință a lui Adolf Hitler are o nouă destinație. Clădirea va fi secție de poliție

După ani de procese, dispute politice și controverse publice, autoritățile austriece transformă casa în care s-a născut Adolf Hitler într-o secție de poliție. Decizia urmărește...

Papa Leon al XIV-lea a vrut să demonstreze că discursurile sale nu sunt scrise de AI

Cum mai poate un cititor să știe dacă un text a fost scris de un om sau de inteligența artificială? O colecție de discursuri...

România, pe ultimul loc în UE la numărul angajaților din cultură

În timp ce aproape 9 milioane de europeni lucrează în domenii precum arta, muzica, teatrul sau patrimoniul cultural, România rămâne mult sub media europeană,...

O destinație preferată de turiști europeni, afectată de o problemă care îngrijorează autoritățile

O destinație de vacanță preferată de milioane de turiști europeni este vizată de avertismente privind calitatea apei de pe unele plaje. Specialiștii atrag atenția...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.