Nevăzătorul care seamănă lumină: Istoria unui profesor de informatică

Deși și-a pierdut vederea complet în studenție, acest lucru nu l-a împiedicat să-și finalizeze studiile și să devină profesor de informatică. Acum, Alexei Cozîrev îi învață pe nevăzători cum să folosească tehnologiile informaționale și calculatorul pentru a se descurca în viață, zi de zi, scrie tv8.md.

Alexei are 38 de ani și și-a pierdut vederea treptat. Bărbatul nu a cedat în fața problemelor. Și-a finalizat studiile la Universitatea de Stat din Moldova și acum activează ca profesor de informatică la Centrul de Informare și Reabilitare a Nevăzătorilor. Aici, de mai bine de zece ani, el îi învață pe nevăzători cum să folosească calculatorul și diferite programe pentru a se descurca în viața de zi cu zi.

„Oricum se știa dinainte că așa o să fie. Vă spun mai greu este atunci când într-adevăr, au fost oameni care seara te-ai culcat vezi și dimineața te trezești și nu mai vezi. Iată asta îi altceva. Dar mă rog, dacă îi mai întins în timp este altfel. Atunci m-am învățat eu singur, nu era cine să mă învețe, oricum era internet, era informații. Se primește că m-am învățat eu și deja îi învăț pe ceilalți”.

Alexei spune că, pe când era student, programele cu sonorizarea vocală nu erau îndeajuns de dezvoltate.

„Atunci era mai puțin din soft-uri, nici același Android nu era. Totul s-a întâmplat în ultimii 10-15 ani. Acum în orice caz practic este tot, nu mai este nevoie să cauți, să rogi pe cineva să citească, adică înainte cum era. Te duceai la vecin să-ți citească, acum toți fac singuri”.

La ore l-am întâlnit pe Ștefan, un tânăr care a decis să lupte pentru viitorul său, după ce și-a pierdut vederea. Tânărul spune că la început era descurajat, dar a fost plăcut surprins să afle că tehnologiile oferă multe oportunități nevăzătorilor.

„Este foarte interesant, foarte util. Pentru că după ce am pierdut vederea, credeam că noi nevăzătorii nu suntem capabili de absolut nimic, după care venind la acest curs, mi-am dat seama că putem face foarte, foarte multe lucruri. Practic putem duce o viață aproape ca văzătorii. Sunt de trei săptămâni de zile, dar o să le cam prelungesc, pentru că este prea puțin o lună de zile, pentru a frecventa un astfel e curs”. 

Alina s-a înscris la cursurile de tehnologii informaționale pentru că vrea să devină jurnalistă, dar și pentru că își dorește să fie independentă, atât fizic, cât și financiar.

„Eu de mică vroiam să fiu jurnalistă, însă m-am descurajat din cauza vederii. Fiindcă mulți îmi spuneau, că dacă tu vei fi jurnalist, o să trebuiască să faci muncă pe teren, o să fie greu și am ales o cale care nu prea mi-a plăcut, am făcut pedagogia un an. Am înțeles că pedagogia nu e de mine, așa că tot am mers la jurnalism, doar că la comunicare și relații publice”. 

„Este foarte dureros, dar nu este mortal. Omul trebuie să se ia în mâini, să se adreseze la medici, la asistența socială, la alte persoane, care poate acorda un ajutor acolo în teritoriu, pe urmă să frecventeze centrul nostru, unde noi putem să-l ajutăm”.

Potrivit statisticilor, rata de angajare a persoanelor cu dizabilități în câmpul muncii este de trei ori mai mică decât a populației generale. În mare parte persoanele cu dizabilități muncesc în agricultură, aproape 40 la sută, acesta fiind un domeniu care solicită un nivel mai redus de calificare. Datele statistice arată că persoanele cu dizabilități au acces limitat și la educație și doar 10 la sută dețin studii superioare.