StiripesurseExterneIsraelul îi sfătuieşte pe libanezi să se ''îndepărteze de obiectivele'' Hezbollah

Israelul îi sfătuieşte pe libanezi să se ”îndepărteze de obiectivele” Hezbollah

Publicat:

Israelul îi sfătuieşte pe libanezi să se ”îndepărteze de obiectivele” Hezbollah

Armata Israelului i-a sfătuit luni pe cetăţenii libanezi să se “îndepărteze de obiectivele” Hezbollah din sudul Libanului, menţionând că raidurile vizând mişcarea islamistă “vor continua într-un viitor apropiat” şi vor fi “mai importante şi mai precise”, relatează AFP, Reuters şi dpa, potrivit stiripesurse.ro.

“Îi sfătuim pe civilii din satele libaneze situate în interiorul sau în apropierea clădirilor şi zonelor utilizate de Hezbollah în scopuri militare, cum ar fi cele folosite pentru depozitarea de arme, să se pună imediat la adăpost, pentru propria lor siguranţă”, a afirmat purtătorul de cuvânt al armatei Daniel Hagari la un briefing, adăugând că armata israeliană va efectua “lovituri mai importante şi mai precise împotriva ţintelor teroriste implantate la scară largă în Liban”.

Israelul îi sfătuieşte pe libanezi să se ”îndepărteze de obiectivele” Hezbollah

El a precizat că avertismentul vizează localităţi pe o distanţă de până la 80 de kilometri nord de graniţa israeliană şi a acuzat Hezbollah că a “transformat sudul Libanului într-un câmp de luptă”.

Tensiunile au crescut considerabil în ultimele zile, cu zeci de morţi şi mii de răniţi în Liban, cauzate de o serie de explozii atribuite Israelului, care au vizat pagere ale membrilor Hezbollah marţi şi miercuri.

Citeşte şi: Trump NU va mai candida în 2028 dacă va pierde alegerile din noiembrie – Stiripesurse.md


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Un sfert dintre pensionarii din Moldova încă lucrează

După zeci de ani dedicați profesiei, mulți pensionari din Republica Moldova aleg să muncească în continuare, fie pentru a-și acoperi cheltuielile, fie pentru a...

Ani grei de închisoare pentru un bărbat prins cu 700 de grame de marijuana

Un bărbat de 45 de ani din Șoldănești a fost condamnat la 10,6 ani de închisoare, după o captură de peste 700 de grame...

R. Moldova, pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume

Pașaportul moldovenesc ocupă locul 45 în clasamentul mondial Henley Passport Index 2026. Cetățenii moldoveni pot călători în 120 de destinații fără viză sau cu...

Noul ministru al Agriculturii neagă orice legătură cu PDM

Noul ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, Radu Musteață, respinge informațiile potrivit cărora ar fi avut legături cu fostul Partid Democrat, condus de oligarhul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.