StiripesurseSocialDosar penal, după ce doi bărbați au fost electrocutați în parcul...

Dosar penal, după ce doi bărbați au fost electrocutați în parcul „Gagauziya Land”

Publicat:

Dosar penal, după ce doi bărbați au fost electrocutați în parcul „Gagauziya Land”

Un dosar penal a fost inițiat în urma incidentului din parcul de distracții „Gagauziya Land” din Comrat, unde doi bărbați au fost grav electrocutați pe 23 septembrie, în timp ce efectuau lucrări la rețeaua electrică.
Cei doi muncitori, cu vârste de 34 și 36 de ani, au fost transportați de urgență la Chișinău cu serviciul Aviasan, fiind internați în stare gravă la Centrul de Combustie. „Suprafața afectată este de aproximativ 50% la ambii pacienți. Sunt în stare gravă, dar stabilă”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Spitalului Clinic de Traumatologie și Ortopedie, Rodica Racu.
Șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, a confirmat că parcul de distracții funcționează ilegal, neavând autorizația necesară, și că responsabilii din cadrul parcului și autoritățile care au autorizat construcția sunt vizați în cadrul investigațiilor. Parcul a fost construit în apropierea unei linii de înaltă tensiune, ceea ce reprezintă o încălcare gravă a legii.
„Un astfel de parc, în apropierea unei linii de înaltă tensiune, nu avea dreptul să fie construit, iar consecințele sunt acum evidente”, a precizat Cernăuțeanu. Autoritățile competente, inclusiv Inspecția de Stat în Construcții și Inspecția Muncii, au fost sesizate și au emis deja prescripții negative pentru funcționarea parcului.
Acesta nu este primul incident în parcul de distracții „Gagauziya Land”. În luna august, o fetiță de 10 ani a suferit o fractură dublă la picior în timp ce se juca pe unul dintre terenurile de pe teritoriul parcului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ce spune arestarea fraților Tate din SUA despre justiția din România

Când mai încearcă vreun reprezentant al actualei caste din jurul judecătoarei Lia Savonea să explice cât de nedrepte sunt acuzațiile de corupție și de...

Trump lovește din nou Canada cu tarife de 50%, pentru a combate “discriminarea” produselor americane

Statele Unite vor impune, din 19 august, taxe vamale de 50% pentru o gamă largă de produse canadiene, într-o nouă escaladare a conflictului comercial...

Ion Tăbârță: Hotărârea Curții Constituționale va integra alegerile din Găgăuzia în sistemul electoral național

Hotărârea Curții Constituționale privind organizarea alegerilor în Găgăuzia obligă autoritățile să armonizeze legislația electorală și să integreze definitiv scrutinurile din autonomie în cadrul electoral...

ANRE a aprobat noi tarife la apă și canalizare

Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat noi tarife pentru serviciile publice de alimentare cu apă și canalizare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.