StiripesurseRăzboi in UcrainaNATO se pregăteşte de război cu Rusia! Deja a pregătit rutele...

NATO se pregăteşte de război cu Rusia! Deja a pregătit rutele de transport a unui număr mare de răniţi

Publicat:

NATO se pregăteşte de război cu Rusia! Deja a pregătit rutele de transport a unui număr mare de răniţi

Şeful comandamentului logistic al NATO, general-locotenentul german Alexander Sollfrank, a declarat miercuri într-un interviu acordat agenţiei Reuters că alianţa intenţionează să coordoneze transportul unui număr mare de militari răniţi în cazul unui conflict cu Rusia, eventual cu trenuri-spital, deoarece evacuarea de pe linia frontului cu ajutorul aeronavelor ar putea să nu fie posibilă.

Scenariul pentru evacuări medicale va fi diferit de experienţa aliaţilor în Afganistan şi Irak, a precizat comandantul, potrivit stiripesurse.ro.

Citeşte şi: Trump îl acuză pe Zelenski că REFUZĂ să încheie un acord cu Rusia – Stiripesurse.md

Într-un conflict cu Rusia, militarii occidentali s-ar afla într-o zonă de război mult mai extinsă, ar fi vorba de un număr mai mare de soldaţi răniţi şi cel puţin temporar nu ar exista superioritate aeriană în apropierea liniilor frontului, a explicat el.

NATO se pregăteşte de război cu Rusia! Deja a pregătit rutele de transport a unui număr mare de răniţi

“Problema va fi să asigurăm rapid îngrijiri de calitate pentru – în cel mai rău caz – un număr mare de răniţi”, a spus Sollfrank, fără a preciza la câţi răniţi se aşteaptă NATO.


Planificarea evacuărilor medicale face parte dintr-un efort mai amplu al NATO, declanşat de invazia din 2022 a Rusiei în Ucraina. Alianţa intenţionează să îşi amelioreze capacitatea de descurajare şi apărare împotriva oricărui atac al ruşilor.

Forţele armate germane au afirmat deja că se aşteaptă ca Rusia să fie capabilă de atac împotriva unei ţări membre NATO în 2029, iar preşedintele rus Vladimir Putin prezintă Occidentul ca agresor care înarmează Ucraina. Războiul ruso-ucrainean a provocat cea mai acută confruntare dintre Moscova şi Occident de la sfârşitul războiului rece, menţionează Reuters.

NATO se pregăteşte de război cu Rusia! Deja a pregătit rutele de transport a unui număr mare de răniţi

Generalul Sollfrank este şeful Comandamentului de Sprijin al NATO (JSEC, Joint Support and Enabling Command), structură responsabilă de coordonarea deplasării rapide a efectivelor şi tancurilor în Europa şi de pregătiri logistice, cum ar fi depozitarea de muniţii pe flancul estic al alianţei.

JSEC, cu cartierul general în oraşul german Ulm, a efectuat recent un exerciţii de coordonare a fluxurilor de pacienţi.

Sollfrank a arătat însă că în eventualitatea unui conflict cu Rusia va fi necesar nu doar transportul răniţilor pe distanţe mai mari decât în oricare război recent, iar apărarea antiaeriană şi avioanele de vânătoare ruseşti ar ameninţa zborurile pentru evacuări medicale într-un mod inaccesibil insurgenţilor din Afganistan sau Irak. Ar fi necesare prin urmare trenuri-spital care să poată transporta simultan mai mulţi răniţi decât aeronavele.

NATO se pregăteşte de război cu Rusia! Deja a pregătit rutele de transport a unui număr mare de răniţi

“Superioritatea aeriană ar trebui realizată, în primul rând. Va fi nevoie de timp pentru a reuşi pe toată lungimea şi adâncimea liniei frontului”, a spus generalul. “Din motive de planificare, trebuie luate în considerare toate opţiunile pentru a duce un număr mare de răniţi la unităţi medicale, inclusiv trenuri, dar posibil şi autobuze”.

Un alt obstacol ar fi, potrivit generalului, diferenţele între reglementările medicale din statele membre ale NATO. O soluţie ar putea fi un “spaţiu Schengen militar medical”, similar zonei politice de liberă circulaţie care acoperă cea mai mare parte a teritoriului Uniunii Europene. Astfel ar fi posibilă trecerea fără impedimente a medicamentelor sensibile, cum ar fi narcoticele sau analgezicele puternice necesare pentru tratamentul militarilor răniţi; transportul transfrontalier al unor astfel de produse este reglementat. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Fermierii au ajuns la o înțelegere cu MAIA

În urma protestului de la sfârșitul lunii mai și a negocierilor care au urmat, Asociația Forța Fermierilor anunță că Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare...

CONVOI militar pe drumurile din R. Moldova

Ministerul Apărării anunță despre desfășurarea mai multor deplasări ale tehnicii militare pe parcursul lunii iunie. Potrivit autorităților, acestea se vor deplasa între centrele de...

Consolidarea colaborării dintre DRRM și Ambasada R. Moldova la București

Directorul general cu atribuții de secretar de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, Constantin-Valentin Răducanu, a avut o întrevedere cu ambasadorul Republicii...

Trafic ÎNCHIS pe o stradă din centrul Chişinăului

Șoferii și călătorii sunt îndemnați să evite strada Albișoara în duminica de 7 iunie. Și asta pentru că va fi sistată circulația transportului pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.