StiripesurseSănătateUn nou medicament inovator împotriva schizofreniei, aprobat în SUA

Un nou medicament inovator împotriva schizofreniei, aprobat în SUA

Publicat:

Un nou medicament inovator împotriva schizofreniei, aprobat în SUA

Experţii din domeniul sănătăţii s-au declarat entuziasmaţi vineri, după autorizarea de către autorităţile sanitare americane a unui medicament împotriva schizofreniei care utilizează, pentru prima dată în ultimele decenii, un nou mod de acţiune, informează AFP, preluată de Agerpres.

Noul medicament, denumit Cobenfy şi dezvoltat de compania farmaceutică americană Bristol Myers Squibb, ţinteşte receptori diferiţi de cei vizaţi de tratamentele utilizate până în prezent (receptorii de dopamină).

Citește și: Aproape 46% dintre moldoveni vor modificarea Constituţiei pentru aderarea la UE (sondaj)

„Acest medicament foloseşte, pentru prima dată după mai multe decenii, o nouă abordare în ceea ce priveşte tratamentul schizofreniei”, a declarat într-un comunicat Tiffany Farchione, de la Agenţia americană pentru alimente şi medicamente (FDA). „Această autorizare oferă o nouă alternativă la medicamentele antipsihotice prescrise până în prezent”, a adăugat ea.

Schizofrenia afectează aproximativ 1% dintre americani şi poate provoca halucinaţii, o dificultate în controlarea gândurilor şi un sentiment de persecuţie. Aproximativ 5% dintre persoanele diagnosticate cu schizofrenie mor prin sinucidere.


Noul medicament „ar putea schimba datele problemei, mai ales pentru persoanele pentru care celelalte tratamente nu funcţionează”, a declarat Lynsey Bilsland, coordonatoarea diviziei de sănătate mintală din cadrul Fundaţiei Wellcome. „Modul său de acţiune este complet diferit de cel al altor medicamente utilizate în prezent împotriva schizofreniei. El are potenţialul de a schimba viaţa a milioane de oameni”, a adăugat ea.

Cobenfy este administrat pe cale orală, iar eficacitatea sa a fost evaluată în cadrul a două studii clinice, care au arătat că noul medicament permite o reducere semnificativă a simptomelor la persoanele tratate.

Efectele secundare pot include greaţă, vărsături, indigestie, diaree, constipaţie, retenţie urinară şi probleme hepatice.

Totuşi, aceste efecte secundare par să fie „reduse” în raport cu cele induse de tratamentele actuale, a declarat Matt Jones, profesor de ştiinţe neurologice la Universitatea din Bristol. „Este o veste foarte bună pentru pacienţi”, a adăugat el.

Citește și: Preşedintele Comitetului militar al NATO: Ucraina are dreptul legal şi militar de a lovi adânc în interiorul Rusiei pentru a obţine un avantaj de luptă

„Din păcate, antipsihoticele disponibile în prezent au efecte secundare importante, în special o creştere în greutate şi efecte asupra mişcărilor, ceea ce poate afecta adeziunea pacienţilor la tratament”, a declarat Sameer Jauhar, medic psihiatru la King’s College din Londra.

„Este vorba, probabil, despre una dintre cele mai entuziasmante realizări din domeniul nostru”, a adăugat el, subliniind totuşi nevoia realizării unor studii clinice pe termen mai lung, pentru a confirma aceste beneficii medicale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

ANRE anunţă noile preţuri la carburanţi

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat prețurile maxime de referință la produsele petroliere principale pentru mâine. Astfel, prețul unui litru de benzină...

Energocom a început achizițiile de gaze pentru sezonul rece

Energocom a început achiziția gazelor naturale necesare pentru sezonul rece 2026-2027 și anunță că o parte din cantitățile planificate au fost deja contractate. Până...

Ambasadorul R. Moldova la Moscova a fost convocat la MID

Ambasadorul R. Moldova la Moscova, Lilian Darii, a fost convocat la Ministerul rus de Externe, unde i-a fost înmânată o notă de protest în...

Cazurile de afecțiuni ORL se dublează vara

Numărul pacienților care ajung la medic cu probleme ORL, precum otita, rinita, rinosinuzita sau durerile în gât, s-a dublat în sezonul cald. Potrivit Institutului...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.