StiripesurseExterneBoris Johnson dezvăluie că a pregătit o operaţiune militară în Olanda...

Boris Johnson dezvăluie că a pregătit o operaţiune militară în Olanda pentru a-şi însuşi vaccinuri împotriva covid-19

Publicat:

Boris Johnson dezvăluie că a pregătit o operaţiune militară în Olanda pentru a-şi însuşi vaccinuri împotriva covid-19

Fostul premier britanic Boris Johnson dezvăluie în memoriile sale care urmează să apară – ”Unleashed” (”Dezlănţuit”) -un scenariu demn de un film cu James Bond potrivit căruia administraţia sa a luat în considerare o operaţiune militară prin care să-şi însuşească vaccinuri împotriva covid-19 din Olanda, în cea mai dură perioadă a pandemiei covid-19, potrivit unui fragment din această carte dezvăluit de presa britanică.

Acest ”raid acvatic” avea drept ţintă un depozit olandez în care se aflau vaccinuri AstraZeneca, iar fostul premier a discutat în mod serios despre această problemă cu oficiali militari de rang înalt, potrivit stiripesurse.

Citește și: Aproape 46% dintre moldoveni vor modificarea Constituţiei pentru aderarea la UE (sondaj)

Serul laboratorului suedezo-britanic era, la acea vreme, în 2021, în centrul unei încăierări pe tema exporturilor Uniunii Europene (UE) către Regatul Unit.

INFILTRARE ÎN DEPOZIT


Boris Johnson considera că UE îi trata ţara cu ”reavoinţă” şi a ”comandat lucrări privind fezabilitatea tehnică a unui raid acvatic la un depozit de la Leyde, în Olanda, şi luarea a ceea ce ne aprţinea şi de care Regatul Unit avea o nevoie disperată”.

Şeful adjunct al Statului Major britanic, general-locotenentul Doug Chalmers, considera acest plan ”cu siguranţă realizabil”, cu ajutorul unor bărci pneumatice.

”Se duceau atunci la ţintă, intrau, securizau bunurile, luau ostatici, se strecurau înapoi cu un camion articulat şi şi se îndreptau către porturile de la Canalul Mânecii”, detaliază Boris Johnson în cartea sa de memorii.

Potrivit lui Doug Chalmers, ar fi fost dificil ca planul să fie dus la bun sfârşit fără ca Regatul Unit să fie descoperit şi ”trebuia să explicăm de ce invadăm un vechi aliat NATO”.

”Desigur, ştiam că avea dreptate şi eram în secret de acord cu ceea ce gândeau toţi, dar nu am vrut să spun cu voce tare că totul era o nebunie”, scrie Boris Johnson.

”PARTYGATE”, ”CEL MAI JALNIC EVENIMENT DIN ISTORIA PETRECERILOR UMANE”

Tot în timpul pandemiei covid-19, în 2020, Boris Johnson s-a aflat în centrul unui scandal privind petreceri organizate la Downing Street în timpul izolărilor – “Partygate” -, care l-a costat scump din punct de vedere politic.

Citește și: Preşedintele Comitetului militar al NATO: Ucraina are dreptul legal şi militar de a lovi adânc în interiorul Rusiei pentru a obţine un avantaj de luptă

În memoriile sale, el neagă că a mâncat tort în timpul ”celui mai jalnic eveniment din istoria petrecerilor umane”, organizat cu ocazia aniversării sale a vârstei de 55 de ani.

El mărturiseşte că nu i-a ”trecut nicodată prin cap” că această petrecre de ziua sa, în plină izolare, era ”în vreun fel contrară regulilor”.

”Iată ce s-a întâmplat cu adevărat în acea zi. Am stat scurt timp pe locul meu în sala cabinetului, unde am întâlniri cât e ziua de lungă, în timp ce cancelarul (ministrul Finanţelor) şi diverşi memnbri ai perosnalului îmi urau «La mulţi ani». N-am văzut tort. N-am mâncat tort. Dacă era o petrecere, era cel mai jalnic eveniment din istoria petrecerilor umane. Tocmai mă refăceam după covid. N-am cântat niciodată. N-am dansat”, scrie el.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Balanța se înclină în favoarea Ucrainei pe câmpul de luptă

Noile amenințări și atacurile letale rusești asupra orașelor ucrainene vin într-un moment în care situația trupelor invadatoare se deteriorează constant, scrie La Razon. În ciuda a...

Google propune un experiment biologic. Vrea să elibereze zeci de milioane de țânțari purtători de boli, în SUA

Compania Google a trimis o cerere către Agenţia americană pentru Protecţia Mediului (EPA) în care susţine că vrea să elibereze 64 de milioane de...

Aproape 5.000 de moldoveni au studiat în Europa prin programul Erasmus+

Programul Erasmus+ continuă să ofere oportunități de studiu, formare și dezvoltare profesională pentru tinerii din R. Moldova, contribuind la modernizarea sistemului educațional și la...

Consiliul de afaceri moldo-kazah a fost lansat la Chișinău

La Chișinău a fost lansat Consiliul de afaceri moldo-kazah, o platformă creată pentru a consolida dialogul dintre mediile de afaceri din Republica Moldova și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.