StiripesurseExterneAlexei Navalnîi a fost OTRĂVIT înainte să moară în închisoare

Alexei Navalnîi a fost OTRĂVIT înainte să moară în închisoare

Publicat:

Alexei Navalnîi a fost OTRĂVIT înainte să moară în închisoare

Moartea lui Alexei Navalnîi într-o colonie penitenciară rusă pare să fi fost provocată de otrăvire intenționată, conform unor documente oficiale obținute de publicația independentă The Insider.

Potrivit sursei citate, autoritățile ruse au eliminat intenționat referirile la simptome pe care politicianul le-a avut înainte de deces, care nu se potriveau cu versiunea oficială. Acestea indică, de fapt, că principalul critic al lui Vladimir Putin a fost otrăvit.

Citeşte şi: Alertă aeriană la Kiev: Ruşii au atacat cu drone timp de peste cinci ore – Stiripesurse.md

The Insider scrie că a obținut două versiuni ale deciziei prin care maiorul Alexander Varapaev a refuzat să deschidă un dosar penal în cazul morții lui Navalnîi.

Inițial, în documentul semnat de Varapaev se susținea că politicianul, înainte de moartea sa, „s-a întins pe podea, după care a început să se plângă de o durere ascuțită în abdomen”.


Alexei Navalnîi a fost OTRĂVIT înainte să moară în închisoare

„A început o erupție reflexă a conținutului stomacului, au apărut convulsii și și-a pierdut cunoștința, ceea ce a fost raportat imediat personalului medical al penitenciarului”, se arată în primul document, potrivit publicației ruse.

Cu toate acestea, acest fragment a dispărut din versiunea finală a deciziei. În același timp, inventarul „obiectelor confiscate”, întocmit după moartea lui Navalnîi, care includea și „probe de vărsături”, a fost supus examinării. Nici analizele, nici conținutul stomacal nu au fost trecute în varianta oficială a documentului.

Aceste date confirmă declarația Iuliei Navalnaia, care a spus că soțul ei „în ultimele minute înainte de moartea sa s-a plâns de dureri acute de stomac”.

Alexei Navalnîi a fost OTRĂVIT înainte să moară în închisoare

Publicația notează că a obținut acces la sute de documente oficiale legate de moartea politicianului rus în colonia penală.

Acestea au fost analizate de Alexander Polupan, un medic care l-a tratat pe Navalnîi după otrăvirea cu noviciok în Omsk, în august 2020. El a spus că simptomele „cu greu pot fi explicate prin altceva decât otrăvire”.

‘Cauza oficială a morții, tulburarea ritmului cardiac, nu ar explica în niciun fel simptomele pe care le vedem în decizie: dureri abdominale ascuțite, vărsături și convulsii. Este puțin probabil ca astfel de simptome să poată fi explicate prin altceva decât otrăvire. Perioada scurtă de timp dintre durerile abdominale și crampe sugerează că ar putea fi, de exemplu, o substanță organofosforică (noviciok aparține, de asemenea, aceleiași clase de substanțe), dar nu pentru uz cutanat, ci pentru uz intern.’

Alexei Navalnîi a fost OTRĂVIT înainte să moară în închisoare

Cauza oficială a morții lui Navalnîi a fost aritmia, care s-a dezvoltat ca urmare a unei „boli combinate” și a dus la stop cardiac, declanșatorul acesteia fiind o creștere critică a tensiunii arteriale, potrivit autorităților ruse. În același timp, Comitetul de Investigații din Rusia a subliniat că moartea politicianului „nu este de natură criminală”.

Iulia Navalnaia a declarat că „Alexei nu a avut nicio boală de inimă în timpul vieții sale”.

Alexei Navalnîi a murit la 16 februarie, curent, în colonia penală „Lupul Polar” din localitatea Harp, așezarea Kharp, regiunea Iamalo-Neneț. Potrivit autorităților, politicianului i s-a făcut rău în timpul unei plimbări, după care și-a pierdut cunoștința. Medicii sosiți la fața locului au încercat să îl resusciteze, dar nu au reușit.

După aceea, trupul neînsuflețit al lui Navalnîi a fost dus la morga din orașul arctic Salekhard. Reprezentanții Comitetului de Investigații au anunțat că vor trebui să efectueze analize, care vor dura 14 zile. În același timp, rudelor și avocaților le-a fost refuzat accesul la cadavru.

Aceste acțiuni au provocat un val de nemulțumire în societate, iar pe 24 februarie, corpul opozantului a fost în cele din urmă predat mamei sale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Grecia vrea să interzică trotinetele electrice pentru minorii sub 17 ani

Guvernul Greciei intenționează să înăsprească semnificativ legislația privind utilizarea trotinetelor electrice, propunând interzicerea acestora pentru persoanele cu vârsta sub 17 ani. Măsura vine pe fondul...

Cum să îți protejezi bebelușul în timpul caniculei. Sfaturi recomandate pentru părinți

Pe timp de caniculă, bebelușii și copiii mici au nevoie de o îngrijire suplimentară. Aceste sfaturi pot reduce anxietatea părinților îngrijorați de sănătatea copilului...

Horoscop 23 iulie 2026

Soarele intră în Leu și aduce energie, optimism și dorință de afirmare. Leii se bucură de magnetism și vitalitate, Racii primesc claritate în plan...

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.