Portret de candidat: Juristă, bașcană de două ori și deputată. Parcursul profesional al Irinei Vlah
Irina Vlah, cunoscută pentru apropierea Moldovei de Federația Rusă. Este prima femeie care a ocupat funcția de guvernator al Unității Teritoriale Autonome Găgăuzia, funcție pe care a deținut-o timp de două mandate consecutive. Fosta bașcană și actuala candidată la alegerile prezidențiale din 2024 a demonstrat de-a lungul carierei sale o capacitate de adaptare și flexibilitate politică machiavelică de conducere, atât la nivel local, cât și național.
Născută pe 26 februarie 1976 în Comrat, Vlah provine dintr-o familie mixtă, tatăl său fiind de etnie găgăuză, iar mama de etnie bulgară. Din punct de vedere educațional, Irina Vlah și-a construit o carieră solidă. Între anii 1991 și 1996, a absolvit Facultatea de Drept la Universitatea de Stat din Comrat, iar între 2001 și 2008, și-a obținut titlul de „Doctor în drept” la Universitatea de Stat din Moldova, cu o teză ce reflecta perspectiva modernă asupra dezvoltării serviciului public din Republica Moldova.
Vlah a urmat și alte cursuri de specializare, inclusiv studii în Relații Internaționale la Universitatea de Științe Politice și Economice Europene „Constantin Stere”. A debutat în cariera sa de juristă la Inspectoratul Fiscal din Găgăuzia. Ulterior, a fost promovată în funcția de șefă a Secției juridice a Comitetului Executiv al regiunii, o poziție care i-a oferit o perspectivă clară asupra complexităților birocratice și juridice ale autonomiei. Intrarea sa oficială în politică a avut loc în 2005, când a fost aleasă deputată în Parlamentul Republicii Moldova, pe listele Partidului Comuniștilor (PCRM). În această funcție, Vlah s-a remarcat prin susținerea politicilor care vizau drepturile autonomiei găgăuze și apropierea țării de Federația Rusă.
Relația sa cu Partidul Comuniștilor a început să se deterioreze în 2014, când a demisionat din fracțiunea parlamentară, acuzând conducerea formațiunii că nu respectă opțiunile alegătorilor găgăuzi de a sprijini o politică externă pro-rusă. Această decizie a fost considerată un punct de cotitură în cariera sa, marcând trecerea către o poziție politică independentă.
În 2015, Irina Vlah a candidat la funcția de bașcan al Găgăuziei și a câștigat din primul tur, susținută în mod deschis de Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM). Deși susținerea din partea acestui partid a fost esențială în campania sa, Vlah a insistat întotdeauna că viziunea ei politică este independentă, axată pe interesele Găgăuziei și ale Republicii Moldova. În timpul mandatelor sale de bașcan, Vlah a avut o agendă orientată spre îmbunătățirea infrastructurii locale, atragerea investițiilor străine și promovarea educației în regiune.
Pe lângă funcțiile politice deținute, Irina Vlah a devenit o figură publică și prin intermediul unei cărți autobiografice, în care își descrie parcursul profesional și influențele majore din cariera sa. În carte, se autodescrie ca fiind „fiica” președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, referindu-se la sprijinul constant primit din partea Turciei pentru dezvoltarea regiunii Găgăuzia, dar și „elevă” a fostului președinte moldovean Vladimir Voronin, sub a cărui conducere a debutat în politică.
Candidatura sa pentru alegerile prezidențiale din 2024 vine într-un context politic tensionat, marcat de diviziuni profunde între orientările pro-europene și pro-ruse din societatea moldovenească. Irina Vlah pretinde că o să fie o voce a echilibrului și a stabilității, promițând să aducă „pace și prosperitate” pentru țară.











