StiripesurseȘtirile zileiParlamentul European a adoptat o rezoluție ce condamnă ingerințele ruse în Moldova

Parlamentul European a adoptat o rezoluție ce condamnă ingerințele ruse în Moldova

Publicat:

Parlamentul European a adoptat o rezoluție ce condamnă ingerințele ruse în Moldova

Parlamentul Europeana a adoptat miercuri cu o largă majoritate o rezoluţie privind întărirea rezilienţei Republicii Moldova înainte de viitoarele alegeri prezidenţiale şi de referendumul privind aderarea ţării la UE de pe 20 octombrie.

Rezoluţia a fost adoptată cu 508 voturi pentru, 53 împotrivă şi 104 abţineri.

Rezoluţia condamnă activităţile rău-voitoare, amestecul şi operaţiunile hibride ale Federaţiei Ruse, oligarhilor pro-ruşi şi actorilor locali sponsorizaţi de Rusia menite să submineze procesul electoral, securitatea, suveranitatea şi fundaţiile democratice ale Republicii Moldova.

Eurodeputaţii acuză Rusia şi interpuşii săi că alimentează diviziunile în societatea din Republica Moldova şi că încearcă să deraieze traiectoria pro-europeană a ţării înainte de alegerile prezidenţiale şi de referendumul privind aderarea la UE de la 20 octombrie.

De asemenea, PE îşi reiterează apelul la autorităţile ruse să respecte independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova şi să pună capăt provocărilor şi tentativelor de a destabiliza ţara şi a submina ordinea constituţională şi instituţiile democratice.


În acelaşi timp, legislativul comunitar reiterează apelul la Rusia să-şi retragă forţele militare şi echipamentul militar de pe teritoriul Republicii Moldova, să asigure distrugerea integrală a muniţiei din depozitul de la Cobasna sub supraveghere internaţională şi să susţină soluţionarea paşnică a conflictului din Transnistria, în conformitate cu principiile legii internaţionale şi cu Declaraţia de la Istanbul din 1999 a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un deputat vrea reformarea rapidă a Armatei

Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, solicită reformarea Armatei Naționale și trecerea la o armată profesionistă, după ce un militar în termen a fost rănit...

VIDEO 31 de persoane au fost păgubite cu 5,8 milioane de lei

Activitatea unui grup specializat în obținerea veniturilor ilegale prin vânzarea fictivă a automobilelor și a tehnicii agricole a fost destructurată de ofițerii INI, în...

VIDEO Drumul Chișinău–Leușeni: Patru benzi și beton în loc de asfalt

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, a declarat că drumul Chișinău–Leușeni ar putea deveni primul proiect rutier din ultimii 90 de ani construit...

Schemă de trecere ilegală în Moldova prin Transnistria

Un tânăr de 26 de ani din regiunea Odesa este cercetat de autoritățile ucrainene după ce ar fi organizat o schemă de trecere ilegală...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.